Revolut ajunge la o evaluare de 75 de miliarde de dolari după o nouă rundă de finanțare
SURSA FOTO: Revolut
Revolut anunță o nouă rundă de finanțare care urcă evaluarea companiei la un nivel impresionant. Mișcarea marchează încă un pas în ambiția fintech-ului de a deveni prima bancă globală.
Revolut finalizează o nouă rundă de finanțare și ajunge la valoarea de 75 miliarde de dolari
Revolut a anunțat finalizarea unei noi tranzacții de vânzare de acțiuni, evaluând compania la 75 de miliarde de dolari. Procesul a fost coordonat de investitori importanți precum Coatue, Greenoaks, Dragoneer și Fidelity Management & Research Company.
În tranzacție s-au alăturat și nume apreciate la nivel global, între care Andreessen Horowitz, Franklin Templeton și T. Rowe Price Associates. Fintech-ul spune că această rundă aduce și investiții din partea NVentures, divizia de capital de risc a NVIDIA, consolidând colaborarea în domenii precum inteligența artificială și tehnologia financiară.
Angajații companiei au avut din nou posibilitatea să vândă acțiuni, fiind a cincea rundă de acest fel. Revolut arată că aceste programe confirmă angajamentul pe termen lung față de participarea salariaților la rezultatele companiei.

Evaluarea, susținută de evoluția financiară a companiei
Evaluarea de 75 de miliarde de dolari este susținută de evoluția financiară a companiei. Veniturile Revolut au urcat în 2024 cu 72%, ajungând la 4 miliarde de dolari, iar profitul înainte de impozitare a crescut cu 149%, până la 1,4 miliarde. Creșterea a continuat și în 2025. Baza globală de clienți retail a depășit 65 de milioane, iar Revolut Business a atins venituri anualizate de 1 miliard de dolari. Aceste rezultate conturează un ritm susținut de dezvoltare și poziționează platforma ca unul dintre cei mai importanți jucători din industria fintech la nivel global.
CEO-ul Revolut, Nik Storonsky, spune că această etapă reflectă progresul realizat în ultimele 12 luni în direcția construirii unei bănci globale, capabile să deservească 100 de milioane de clienți în 100 de țări. Storonsky a menționat contribuția echipei, descriind parcursul companiei ca fiind rezultatul unei viziuni asumate și al unei energii constante.
„Această etapă importantă oglindește progresul remarcabil pe care l-am făcut în ultimele 12 luni în concretizarea viziunii noastre de a construi prima bancă cu adevărat globală, deservind 100 de milioane de clienți în 100 de țări. Vreau să mulțumesc echipei noastre pentru perseverență și energie și pentru că a crezut că este posibil să construim un lider financiar și tehnologic global din Europa”, a comentat Nik Storonsky.
Expansiunea internațională și obiectivul de bancă globală
În 2025, Revolut a obținut autorizația bancară finală în Mexic, licența bancară în Columbia și se pregătește pentru lansarea în India. Aceste etape completează strategia sa de extindere pe piețe cheie și întăresc ambiția de a deveni prima bancă cu adevărat globală. Fintech-ul spune că accelerarea internațională se bazează pe un model de afaceri care combină creșterea rapidă cu profitabilitatea.
Victor Stîngă, CFO Revolut, afirmă că interesul investitorilor confirmă soliditatea modelului operațional. El spune că noua evaluare reflectă atât ritmul de creștere, cât și profitabilitatea companiei, iar colaborarea cu noii investitori va sprijini următoarele etape de dezvoltare.
„Nivelul de interes al investitorilor și noua noastră evaluare reflectă puterea modelului nostru de afaceri, care se bazează atât pe o creștere rapidă, cât și pe o profitabilitate solidă. Suntem încântați să primim alături de noi această nouă serie de investitori de talie mondială și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu ei pentru dezvoltarea Revolut în viitor”, a declarat Victor Stîngă, Cheif Financial Officer (CFO) Revolut.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





