România și alte cinci state UE cer sprijin pentru repatrierea cetățenilor blocați în Orientul Mijlociu
România și alte cinci state membre au solicitat sprijinul Uniunii Europene și activarea mecanismului de protecție civilă pentru a facilita repatrierea cetățenilor blocați în Orientul Mijlociu, ca urmare a conflictului din regiune dintre SUA, Israel și Iran.
Roxana Mînzatu, vicepreședintele Comisiei Europene, a precizat că Uniunea poate deconta până la 75% din costurile operațiunilor de repatriere, cu respectarea anumitor condiții specifice fiecărui stat membru.
Ea a subliniat la Digi24 importanța sprijinului european în coordonarea și desfășurarea acestor acțiuni, menționând că mecanismul de protecție civilă oferă o valoare adăugată prin facilitarea cooperării între statele membre.
Potrivit vicepreședintelui Comisiei, mecanismul permite o bună coordonare a resurselor și operațiunilor de evacuare și transport, însă responsabilitatea directă pentru efectuarea repatrierilor revine fiecărui stat în parte.
Roxana Mînzatu a explicat că Italia, Slovacia, Austria, Franța și Luxemburg sunt, de asemenea, implicate, iar situația evoluează dinamic.
„Pentru Comisia Europeană e foarte important că putem sprijini statele membre în acest proces de evacuare și repatriere a cetățenilor UE. Mecanismul de protecție civilă poate fi activat. Șase state membre, printre care și România, au solicitat activarea acestui mecanism, pentru a putea să permită operațiunile de repatriere a cetățenilor Uniunii Europene.
Există o consecință directă activării acestui mecanism, și anume că Uniunea Europeană poate să deconteze o parte din costuri, maxim 75%, pentru repatriere, cu anumite condiții pe care fiecare stat membru le le cunoaște.
În afară de asta, mecanismul de protecție civilă permite și o bună coordonare a a operațiunilor, a resurselor între statele membre, așa încât există o valoare adăugată clară a intervenției europene pe aceste activități.
Vorbim despre aceste operațiuni de evacuare și de transport al celor care au nevoie înapoi către țările din care provin. Vorbim și de alte state membre: Italia, Slovacia, Austria, Franța, Luxemburg, până la ora aceasta. Situația este într-o anumită dinamică”, e explicat Roxana Mînzatu pentru postul de televiziune.
UE începe să sprijine evacuările cetățenilor afectați de război: Este celulă de criză și suntem complet mobilizați
De asemenea, Roxana Mînzatu a precizat că la nivelul Comisiei Europene există o celulă de criză complet mobilizată, care oferă suport statelor membre, însă coordonarea propriu-zisă a aeronavelor și transportului nu se face de la Bruxelles, ci de fiecare țară care a activat mecanismul.
Comisarul european pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, a anunțat că Uniunea Europeană a început să ajute mai multe state membre în evacuarea cetățenilor proprii blocați în Orientul Mijlociu, ca urmare a atacurilor americano-israeliene împotriva Iranului.
Roxana Mînzatu a mai explicat că, în calitate de vicepreședinte responsabil cu situațiile de urgență, ea și comisara Lahbib oferă tot sprijinul necesar pentru ca demersurile să se desfășoare rapid, însă operațiunile concrete de transport rămân în sarcina fiecărui stat membru.
Aceasta a subliniat că mecanismul nu doar că sprijină financiar, dar facilitează și cooperarea eficientă între țările implicate în aceste operațiuni complexe.
„Toate detaliile cu privire la operațiunile fiecărei țări le aflați de la fiecare stat membru.
Aici, la Comisia Europeană, eu, în calitate de vicepreședinte responsabil cu situațiile de urgență, și colega mea comisara (Hadja – n.red.) Lahbib, care se ocupă direct de mecanismul de protecție civilă, dăm tot suportul să se întâmple rapid toate demersurile și să sprijinim cât mai rapid.
Este celulă de criză, ca să spunem așa, și suntem complet mobilizați. Dar, mai departe, operațiunile țin de fiecare stat membru. Nu e coordonată operațiunea propriu-zisă de transport, aeronavele, de la Bruxelles, ci ține de eforturile fiecărui stat membru care a cerut activarea acestui mecanism”, arată Roxana Mînzatu.

