Așadar, Guvernul din Ungaria a oferit 5,2 milioane de euro pentru renovarea Castelului Bethlen din Mureș. La inaugurare au fost prezenți sute de oameni, dar și secretarul de stat ungar, János Nagy.

Acesta din urmă a declarat că maghiarii sunt mândri de moştenirea culturală pe care strămoşii lor au creat-o. În opinia lui, este de datoria lor să o protejeze.

Guvernul din Ungaria a oferit 5,2 milioane de euro

La inaugurarea castelului a fost prezent și preşedintele UDMR Hunor Kelemen. Acesta a vorbit despre faptul că prin renovarea patrimoniului, comunitatea maghiară din Transilvania consolidează identitatea naţională și „are grijă de ceea ce îi aparţine”.

„La Eparhia Reformată a Ardealului, moştenirea noastră istorică se află în cele mai bune mâini. Credinţa noastră este inseparabilă de cultura noastră naţională, care este în acelaşi timp trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Respectăm convingerile altora, dar în acelaşi timp nici nu vom renunţa deloc la propria noastră credinţă”, a declarat János Nagy.

În timpul perioadei comuniste, castelul a găzduit diferite instituții publice. Totuși, după schimbarea regimului, starea acestuia s-a deteriorat continuu. Mai apoi, în 2008, castelul a fost retrocedat moștenitoarei Bethlen Fruzsina, care l-a donat ulterior Eparhiei Reformate din Ardeal.

A izbucnit un nou scandal între români și maghiari

În altă ordine de idei, amintim că a izbucnit un nou scandal între români și maghiari. S-a întâmplat după ce bornele din Piatra Secuiului au fost vopsite în culorile Ungariei.

Aceste borne, deja celebre, se află pe muntele Piatra Secuiului, în Rimetea, județul Alba. Maghiarii au decis să le personalizeze în culorile drapelului național al Ungariei.

Acțiunea nu este nouă, se pare că există o adevărată luptă pentru aceste borne între locuitorii români și maghiari din zonă.

De-a lungul timpului, bonele au fost vopsite periodic în culorile naționale ale României și Ungariei. Astfel, bornele topografice din beton au devenit un adevărat simbol al neînțelegerilor dintre români și maghiari.

Cu toate acestea, adevăratul scandal politic a izbucnit abia după ce președintele Ungariei, Katalin Novak, a apărut într-o fotografie alături de o astfel de bornă, în perioada în care ele erau vopsite în culorile naționale maghiare. Poza a fost realizată în timpul unei vizite în România în mai 2022.

După vizita președintelui, bornele și-au recăpătat culorile naționale românești. Totuși, acestea sunt din nou vopsite în culorile drapelului Ungariei în momentul de față.