Termocentrala Mintia renaște. România construiește cea mai mare centrală pe gaze din UE

Mass Global Holding, controlată de antreprenorul iordanian Ahmad Ismail Saleh, a semnat o finanțare istorică de 500 de milioane de dolari pentru Mintia, potrivit surselor oficiale. Aceasta va fi utilizată pentru construirea unei centrale electrice pe gaze naturale în județul Hunedoara, cu o capacitate de 1,7 GWh, proiectul urmând să devină cea mai mare centrală de acest tip din Europa.

Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar oficialii consideră că proiectul va reprezenta un pilon important al securității energetice europene și un motor semnificativ al creșterii economice pentru România.

Banii provin de la Emirates Islamic Bank, una dintre principalele instituții financiare islamice din Emiratele Arabe Unite, scrie Profit.ro. În paralel, lucrările de retehnologizare la vechea termocentrală Mintia se apropie de finalizare, iar imagini recente au prezentat progresul instalației aflate în pregătire.

La trei ani de la privatizare, fosta centrală pe cărbune renaște sub forma unei centrale moderne pe gaz, cu o capacitate de peste 1,7 GW, și se estimează că va reveni în producție în 2026, devenind astfel unul dintre pilonii sistemului energetic românesc.

Tehnologie modernă, pregătită pentru tranziția către tehnologii bazate pe hidrogen

Termocentrala Mintia, una dintre cele mai mari din România, a funcționat timp de peste 50 de ani înainte de retehnologizare. Noua centrală va folosi două turbine pe gaz, o turbină cu abur și trei generatoare SGen5-3000W furnizate de Siemens, toate pregătite pentru tranziția către tehnologii bazate pe hidrogen.

Potrivit surselor, unitatea ar urma să fie operațională în vara anului 2026.

Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a precizat recent că noua centrală, considerată cea mai mare din Uniunea Europeană pe gaze naturale, va fi pusă în funcțiune integral în 2026. El a menționat că pentru realizarea proiectului a fost adusă o turbină de mari dimensiuni, transportată printr-un convoi agabaritic record pentru România.

Burduja a subliniat că fiecare megawatt nou produs va contribui la reducerea costurilor energiei pentru români și companiile românești și va reprezenta un pas înainte către obiectivul ca România să devină exportator de energie.

Guvernul României a declarat proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” ca fiind de importanță națională pentru sectorul energetic. Aceasta va funcționa pe baze tehnologice moderne, eficiente, cu o capacitate instalată totală de 1.770 MW.

Prin această investiție, estimată la 1,4 miliarde de euro, se vor crea sute de locuri de muncă și se va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, aliniind România obiectivelor europene de decarbonizare. Proiectul estimează o producție anuală de aproximativ 12.159 GWh și o durată de viață proiectată de 30 de ani, ceea ce îl transformă în cel mai mare obiectiv industrial din România.

 

Impactul asupra mediului și a comunității locale

Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, declara în primăvara anului trecut că noua centrală va produce energie electrică într-un mod mai prietenos cu mediul, datorită emisiilor foarte scăzute de pulberi PM 10 și PM 2,5.

El a menționat că oxizii de sulf, care erau prezenți în trecut, nu mai fac parte din emisiile centralei, conform documentelor de mediu care au stat la baza acordului. Păștinaru a mai arătat că prima turbină ar urma să ajungă în centrală până la finalul lunii mai.

„Noua centrală va produce energie electrică în condiții mai prietenoase cu mediul, datorită emisiilor foarte scăzute de pulberi PM 10 și PM 2,5, cu impact minim asupra mediului. Mai mult decât atât, oxizii de sulf care se găseau în trecut printre emisiile centralei, nu mai există în noul proiect, după cum arată documentele care au stat la baza acordului.

După spusele colegilor de la APM Hunedoara, care au gestionat tot acest demers din punct de vedere al protecției mediului, prima turbină va ajunge în centrală până la finalul lunii mai”, a afirmat atunci șeful ANPM.

Directorul executiv al APM Hunedoara, Georgeta Barabaș, a explicat că schimbarea combustibilului, de la cărbune la gaz metan, va reduce considerabil poluarea și va elimina praful și oxizii de sulf. Ea a subliniat că, deși gazul metan tot carbon conține și va avea un impact asupra schimbărilor climatice, eliminarea celorlalte noxe va aduce un beneficiu major zonei.

Barabaș a precizat că, pe lângă respectarea legislației de mediu privind impactul asupra biodiversității și sănătății populației, autoritățile române au consultat și statele vecine, Ungaria și Serbia, care și-au exprimat susținerea pentru proiect.

„Să sperăm că va face mult bine zonei, în primul rând pentru că se schimbă combustibilul. Nu va mai arde cărbune, ci gaz metan, iar impactul asupra schimbărilor climatice va exista și în acest caz, pentru că gazul metan tot carbon este, dar vor fi eliminate celelalte noxe care provocau probleme: praful și oxizii de sulf.

Din punct de vedere al muncii de autorizare, pe lângă aplicarea legislației de evaluare a impactului asupra mediului, asupra biodiversității sau sănătății populației, am fost nevoiți să ne consultăm și cu Ungaria și Serbia, ambele exprimându-și susținerea pentru proiect”, a explicat Georgeta Barabaș.