RELOC Craiova a livrat 19 locomotive electrice modernizate. Proiectul de peste 91 de milioane de euro finanțat prin PNRR a fost finalizat
RELOC Craiova, companie parte a GRAMPET Group, a finalizat modernizarea celor 19 locomotive electrice din cadrul proiectului ELASMO, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția totală se ridică la 91,1 milioane de euro și reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte industriale derulate în ultimii ani în industria feroviară românească.
Finalizarea programului a fost marcată prin efectuarea cu succes a probei de performanță pentru locomotiva ELASMO 019, ultima unitate din lotul modernizat.
Ultima locomotivă din proiect a trecut cu succes testele de performanță pe ruta București–Constanța
Locomotiva electrică ELASMO 019 a fost prezentată oficial la Craiova în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, precum și conducerea CFR Călători, beneficiarul proiectului.
La ceremonie au fost prezenți primarul municipiului Craiova, Lia-Olguța Vasilescu, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, și directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.
După prezentarea oficială, locomotiva a parcurs și ultima etapă necesară pentru finalizarea proiectului. Proba de performanță a avut loc luni, 15 iunie, pe ruta București–Constanța și retur, cu participarea reprezentanților CFR Călători, Autorității Feroviare Române (AFER), Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR) și a partenerilor implicați în proiect.
În timpul testului, locomotiva a tractat 16 vagoane de călători și a confirmat parametrii tehnici stabiliți după modernizare. Printre aceștia se numără puterea instalată de 6.000 kW și posibilitatea de exploatare la viteze de până la 160 km/h.
Investiția de 91,1 milioane de euro a fost finanțată prin PNRR și vizează modernizarea transportului feroviar
Potrivit GRAMPET Group, finalizarea probei de performanță marchează închiderea oficială a proiectului implementat cu fonduri din PNRR.
Președintele GRAMPET Group, Gruia Stoica, a declarat că finalizarea proiectului demonstrează capacitatea industriei feroviare românești de a livra proiecte complexe la standarde europene și evidențiază continuitatea tradiției industriale de la Craiova în domeniul construcției și modernizării locomotivelor.
„Am dus la bun sfârșit un nou proiect care confirmă capacitatea industriei feroviare românești de a livra calitate și siguranță pentru pasageri. RELOC Craiova este o fabrică cu o istorie solidă în domeniul construcției și modernizării de locomotive, iar faptul că astăzi livrează proiecte complexe, la standarde europene, arată continuitatea unei tradiții industriale care încă scrie istorie în România”, declară Gruia Stoica.
Odată cu livrarea către CFR Călători, locomotiva ELASMO 019 va intra în exploatare alături de celelalte 18 locomotive deja aflate în serviciul de transport de pasageri.
Întregul lot modernizat va contribui la creșterea performanței transportului feroviar de călători și la îmbunătățirea capacității de operare a operatorului feroviar.
Locomotivele modernizate promit consum redus și timpi de parcurs mai buni pentru călători
Reprezentanții companiei arată că locomotivele ELASMO modernizate aduc o serie de avantaje operaționale și economice.
Printre beneficiile menționate se numără eficiența energetică mai ridicată, reducerea costurilor de operare și întreținere, creșterea durabilității echipamentelor și îmbunătățirea performanțelor în exploatare.
De asemenea, timpii de parcurs pot fi reduși, iar pasagerii vor beneficia de condiții mai bune de transport, într-un sistem feroviar care urmărește să respecte obiectivele europene privind mobilitatea sustenabilă și reducerea emisiilor.
Finalizarea proiectului ELASMO reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente în modernizarea materialului rulant din România și marchează încheierea unui program desfășurat la Craiova, unul dintre principalele centre ale industriei feroviare din țară.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





