Reguli stricte pentru șoferi și pasageri. Este obligatoriu în România. Cum se dă, de fapt, amenda pentru nepurtarea centurii

Reguli stricte pentru șoferi și pasageri. Este obligatoriu în România. Cum se dă, de fapt, amenda pentru nepurtarea centurii

SURSA FOTO: Dreamstime – Mașini, șoferi

Publicat de Leonard Bădilă la 12 martie 2026, 20:00

Obligația de a purta centura de siguranță în autovehicule este prevăzută clar de legislația rutieră, însă regula este adesea ignorată, în special de pasagerii din spate. Legea stabilește responsabilități atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri, iar sancțiunile diferă în funcție de persoana care nu respectă regula și de prezența minorilor în vehicul.

Toți ocupanții vehiculului sunt obligați să folosească centura de siguranță, indiferent de locul pe care îl ocupă sau de durata deplasării. În cazul pasagerilor adulți, responsabilitatea este individuală, iar nerespectarea obligației poate atrage sancțiuni contravenționale.

Cine plătește amenda dacă nu porți centura de siguranță

Situația este diferită când în mașină se află minori, deoarece răspunderea revine conducătorului auto, care trebuie să se asigure că aceștia sunt transportați în condiții de siguranță. Legea prevede modalități specifice de transport pentru copii. Minorii cu o înălțime de până la 135 cm trebuie fixați într-un dispozitiv special montat în scaun. Cei care depășesc această înălțime trebuie să folosească centura de siguranță reglând-o astfel încât să nu treacă peste gât sau față, sau alternativ să folosească dispozitive adaptate de fixare.

Există excepții: copiii pot călători fără dispozitive speciale dacă folosesc transportul public sau taxiul, cu condiția să nu ocupe locul din față. De asemenea, minorii cu certificat medical care contraindică folosirea centurii trebuie transportați pe locurile din spate și, dacă au până în trei ani, supravegheați de un adult din vehicul. Șoferul trebuie să dețină documentul medical valabil care atestă afecțiunea.

„În cazul în care un pasager adult nu poartă centura de siguranță, responsabilitatea îi revine acestuia, iar nerespectarea obligației pe durata deplasării cu autovehiculul poate atrage sancțiuni contravenționale”, a explicat Andra Arsintescu, subcomisar de poliție în cadrul Brigăzii Rutiere, pentru Digi24.

centură de siguranță
SURSĂ FOTO: Dreamstime – Românii care sunt scutiți de la obligația de a purta centură în mașină

Sancțiunile diferă în funcție de persoana care nu respectă regula

Sancțiunile diferă în funcție de persoana care nu respectă regula. Șoferii care nu poartă centura de siguranță pot primi o amendă de 2-3 puncte și două puncte de penalizare. Pasagerii adulți riscă aceeași amendă, dar fără puncte de penalizare.

Când sunt transportați minori fără respectarea regulilor, responsabilitatea revine șoferului, iar amenda este mai mare, de 4-5 puncte, cu trei puncte de penalizare.

Codul rutier prevede excepții de la purtarea centurii

Codul rutier prevede excepții de la purtarea centurii. Șoferii care execută mersul înapoi sau care staționează sunt scutiți. Femeile însărcinate cu adeverință medicală, persoanele cu afecțiuni medicale care contraindică centura, instructorii auto în timpul pregătirii practice și examinatorii la probele practice sunt de asemenea exceptați.

Centura de siguranță este unul dintre cele mai eficiente sisteme de protecție pasivă din trafic, alături de tetiere și airbaguri, fiind concepută să reducă efectele impactului în caz de accident. Fără centură, pasagerii din spate pot fi proiectați violent înainte, provocând leziuni grave la nivelul capului și coloanei vertebrale.

Este recomandat să se poarte centura inclusiv pe distanțe scurte, în localități, iar aceasta trebuie poziționată corect peste mijlocul umărului și bazin, fără răsuciri. Obiectele dure în buzunare pot agrava rănile în caz de impact. Airbagurile funcționează optim doar când centura este purtată corect, cele două sisteme lucrând împreună pentru protecția ocupanților vehiculului.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.