Reguli noi pentru gunoi din 2026. Românii care trebuie să plătească până la 1.000 de lei pe an
SURSA FOTO: Dreamstime-gunoi
În unele localități, noul an a venit cu scumpiri la ridicarea gunoiului, iar primele vizate sunt persoanele care nu au contract de salubrizare. În paralel, mai multe primării încearcă să încurajeze colectarea selectivă prin reduceri la factură, dar anunță și penalități pentru cei care ignoră regulile.
Taxele mai mari îi vizează în special pe cei fără contract, iar în unele cazuri se ajunge la peste 900 de lei pe an
În mai multe zone, autoritățile locale au introdus sau au mărit taxe care se aplică celor care nu au încheiat contracte cu operatorii de salubritate. În unele situații, suma poate urca până la aproximativ 1.000 de lei pe persoană pe an.
Un exemplu este Sectorul 2, unde cei fără contract vor avea de plătit o taxă de 76 de lei pe persoană, în fiecare lună. Asta înseamnă că, într-un an, o singură persoană poate ajunge să achite peste 900 de lei, o sumă considerabil mai mare decât în cazul celor care au contract.
În același timp, poliția locală poate aplica amenzi pentru lipsa colectării selective, inclusiv în cazul asociațiilor de proprietari, indiferent de sector.
Colectarea selectivă e obligatorie de ani buni, dar primăriile recunosc că încă se aplică greu
Colectarea selectivă este obligatorie de mai bine de un deceniu, însă în multe locuri funcționează mai degrabă ca principiu, nu ca practică de zi cu zi. În acest context, unele primării încearcă să transforme colectarea pe categorii într-un obicei, folosind stimulente financiare.
Multe administrații locale lucrează prin operatorii de salubritate cu sisteme de bonificații, astfel încât cei care reciclează corect să vadă o reducere în factură. În același timp, apare și varianta penalizărilor pentru cei care nu respectă regulile sau nu intră în sistem.

Sectorul 6 returnează bani pentru reciclare, iar Sectorul 5 promite facturi mai mici de la 1 februarie 2026
În Sectorul 6 există de mai mulți ani un sistem prin care asociațiile de proprietari și persoanele care locuiesc la case pot primi bani înapoi, în anumite condiții. Reprezentanții operatorului de salubritate spun că bonificația se acordă pentru cantitatea de deșeuri reciclabile predată efectiv și că nivelul este de 0,54 lei pe kilogram.
Pentru anul 2025, în Sectorul 6 ar fi fost returnate aproximativ 2,5 milioane de lei sub formă de discount la factură, către utilizatorii care au colectat separat, transmite stirileprotv.ro.
„Un sistem prin care se bonifică cantitatea de deșeuri reciclabile efectiv predată către operatorul de salubritate, actualmente în cuantum de 0,54 lei per kilogram. Dacă discutăm despre anul 2025, la nivelul sectorului 6 au fost aproximativ 2,5 milioane de lei pe care le-a returnat ca discount la factură către toți utilizatorii care au colectat separat”, spune Alexandru Predoi, reprezentantul unei firme de salubritate, potrivit sursei citate.
Și Sectorul 5 anunță măsuri de stimulare, începând cu 1 februarie 2026. Reprezentanții primăriei spun că, în prezent, cetățenii plătesc în funcție de cât gunoi produc, iar sistemul se bazează pe pubele cipate și mașini de gunoi dotate cu scanner.
Potrivit administrației locale, colectarea selectivă va deveni o opțiune care poate duce automat la costuri mai mici pe factură.
„În acest moment, cetățenii Sectorului 5 plătesc fix pentru cât gunoi produc. Toate pubelele la nivelul Sectorului 5 sunt cipate, iar mașinile de gunoi au un scanner care citește acele cipuri și știm în timp real fiecare cât gunoi a produs și cât are de achitat. Totuși, de la 1 februarie 2026 va apărea și această variantă de colectare selectivă. Dacă vor apela la această variantă, vor avea automat și costuri mai reduse la facturi”, declară Radu Tiliță, purtător de cuvânt al primăriei Sectorului 5.
Pe lângă măsurile aplicate în București, scumpiri ale taxelor de salubrizare se văd și în alte orașe din țară. În Constanța, taxa ajunge la aproximativ 28 de lei pe lună de persoană, față de 20 de lei în 2025 și doar 8 lei în 2024.
În Galați, taxa s-a majorat cu 70% comparativ cu anul precedent, ceea ce arată că presiunea pe costurile de salubritate crește de la un an la altul, în mai multe regiuni.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




