Reguli pentru gunoi în România. Obligațiile care pot aduce sancțiuni dacă nu sunt respectate. Legea interzice această practică

Firmele care produc, colectează, transportă sau valorifică deșeuri periculoase trebuie să respecte o serie de obligații prevăzute de legislația de mediu. De la evidențele lunare și documentele care trebuie păstrate ani la rând până la aprobările necesare pentru transport și interdicțiile privind reclasificarea deșeurilor, normele sunt mult mai stricte decât în cazul deșeurilor obișnuite.

Ce sunt deșeurile periculoase și cum sunt identificate

Nu toate deșeurile sunt tratate la fel din punctul de vedere al legislației. OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor stabilește că anumite categorii sunt considerate periculoase deoarece pot reprezenta un risc pentru oameni sau pentru mediu.

În această categorie intră deșeurile care au proprietăți precum caracter exploziv, inflamabil, oxidant, toxic, coroziv, cancerigen, mutagen sau iritant.

Încadrarea oficială se face potrivit Listei deșeurilor aprobate prin HG nr. 856/2002, unde toate deșeurile periculoase sunt marcate printr-un asterisc. Clasificarea este importantă deoarece determină obligațiile pe care operatorii economici trebuie să le respecte pe întreg parcursul gestionării acestor deșeuri.

Toate firmele trebuie să țină o evidență clară a deșeurilor

Una dintre principalele obligații impuse de legislație este evidența cronologică a deșeurilor.

Aceasta trebuie întocmită lunar de producătorii de deșeuri, operatorii care le colectează, transportă, tratează sau valorifică, dar și de comercianții și brokerii care desfășoară astfel de activități.

Consultantul de mediu și auditorul ISO Oana Ionescu atrage atenția că obligațiile de raportare sunt identice atât pentru deșeurile periculoase, cât și pentru cele nepericuloase.

„Trebuie să ținem cont că evidența deșeurilor, atât periculoase și nepericuloase, se va completa la fel.”

Conform OUG nr. 92/2021, situația trebuie transmisă anual, până la data de 15 martie, în format electronic, către agenția județeană pentru protecția mediului și trebuie prezentată ori de câte ori este solicitată de autoritățile de control.

Ce informații trebuie să conțină raportarea

Legea stabilește exact ce informații trebuie înscrise în evidențele privind deșeurile.

Operatorii economici trebuie să raporteze codul fiecărui deșeu, cantitatea generată, originea acestuia, modul în care a fost tratat, reciclat sau eliminat, precum și destinația finală.

De asemenea, trebuie menționate frecvența colectării, metoda de transport și cantitățile predate pentru eliminare.

În cazul deșeurilor periculoase, obligațiile sunt și mai stricte. Producătorii și deținătorii trebuie să păstreze buletinele de analiză care demonstrează caracteristicile acestor deșeuri și să le prezinte autorităților competente atunci când sunt solicitate.

Documentele privind gestiunea deșeurilor trebuie păstrate cel puțin trei ani. Singura excepție este reprezentată de operatorii care efectuează exclusiv transportul deșeurilor, pentru care perioada minimă de păstrare este de 12 luni.

Reclasificarea deșeurilor periculoase este interzisă

Legislația interzice expres o practică prin care unele firme ar putea încerca să reducă obligațiile legale.

Mai exact, producătorii sau deținătorii nu pot dilua ori amesteca deșeurile periculoase pentru a reduce concentrația substanțelor periculoase și pentru a le reclasifica drept deșeuri nepericuloase.

Această interdicție urmărește prevenirea evitării normelor de protecție a mediului și asigurarea unei gestionări corespunzătoare a deșeurilor care prezintă riscuri.

Deșeurile trebuie depozitate în funcție de categoria din care fac parte

Și depozitarea este reglementată strict.

Potrivit OG nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor, acestea pot fi eliminate numai în depozite autorizate corespunzătoare categoriei din care fac parte.

Astfel, legislația prevede existența depozitelor pentru deșeuri periculoase, pentru deșeuri nepericuloase și pentru deșeuri inerte.

Prin aceste reguli se urmărește reducerea cantităților eliminate prin depozitare și încurajarea reciclării și valorificării materialelor care pot fi recuperate.

Transportul deșeurilor periculoase nu poate fi făcut fără documente speciale

În cazul transportului, obligațiile sunt reglementate prin HG nr. 1.061/2008 și sunt mai stricte pentru deșeurile periculoase.

Acestea pot fi transportate doar între generator sau deținător și operatorul economic autorizat care efectuează colectarea, stocarea temporară, tratarea, valorificarea ori eliminarea.

Înainte de transport, expeditorul trebuie să completeze formularul pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase și să îl transmită destinatarului.

Acesta verifică informațiile și poate accepta transportul sau poate solicita clarificări suplimentare.

„Formularul pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase, semnat și ștampilat de către destinatar, se transmite la agenția județeană pentru protecția mediului în a cărei rază teritorială se află instalația de tratare/valorificare/eliminare, pentru a se obține din partea acesteia aprobarea pentru efectuarea transportului deșeurilor periculoase, termenul maxim de răspuns fiind de 7 zile lucrătoare de la primirea tuturor informațiilor solicitate”, prevede HG nr. 1.061/2008.

Pentru cantități mari procedura este mai complexă

Atunci când o firmă gestionează peste o tonă de deșeuri periculoase pe an, formalitățile sunt mai numeroase.

Pe lângă formularul pentru aprobarea transportului și formularul de expediție, este necesară și aprobarea agenției pentru protecția mediului în raza căreia se află instalația destinatarului.

În situația în care deșeurile sunt transportate mai întâi într-un centru de colectare sau de stocare temporară, legislația impune parcurgerea a două etape distincte: transportul de la producător la operatorul de colectare și, ulterior, transportul către operatorul care efectuează tratarea, valorificarea sau eliminarea finală.

Prin aceste reguli, autoritățile urmăresc ca fiecare transport de deșeuri periculoase să poată fi urmărit de la momentul producerii și până la eliminarea sau valorificarea finală, reducând astfel riscurile pentru mediu și sănătatea populației.