Recuperarea medicală va putea fi făcută de acasă. Deputații au adoptat legea care introduce telereabilitarea în sistemul de sănătate
Pacient/SURSA FOTO: Dreamstime
Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege care introduce oficial telereabilitarea în sistemul medical din România. Noua reglementare permite desfășurarea la distanță a unor servicii de recuperare medicală și deschide posibilitatea ca acestea să fie decontate prin sistemul de asigurări de sănătate.
Recuperarea medicală va putea fi realizată prin mijloace digitale
Proiectul completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și definește telereabilitarea ca serviciu de recuperare medicală furnizat prin intermediul tehnologiei și al mijloacelor de comunicare la distanță.
Noua formă de asistență medicală va permite efectuarea de consultații, evaluări funcționale, monitorizarea evoluției pacientului, intervenții terapeutice și activități de educare medicală fără deplasarea acestuia la cabinet sau în unități sanitare.
Potrivit textului adoptat, telereabilitarea reprezintă furnizarea la distanță a serviciilor de medicină fizică și de reabilitare, precum și a serviciilor conexe actului medical, utilizând instrumente digitale pentru evaluarea și monitorizarea pacienților.
Ce medici vor putea oferi servicii de telereabilitare
Legea stabilește că serviciile de telereabilitare vor putea fi furnizate de medicii specializați în recuperare medicală, medicină fizică și balneologie sau medicină fizică și de reabilitare.
De asemenea, vor putea utiliza această formă de tratament și medicii cardiologi pentru pacienții aflați în primele trei luni de recuperare după un eveniment cardiovascular major sau după intervenții cardiace.
Lista include și neurologii și neurochirurgii care tratează pacienți aflați în recuperare după accidente vasculare cerebrale sau intervenții neurochirurgicale, precum și medicii ortopezi pentru recuperarea după traumatisme și operații ortopedice.
Totodată, legea permite implicarea și a altor specialități medicale, precum și a furnizorilor de servicii conexe actului medical autorizați, în limitele competențelor profesionale stabilite de legislație.
Serviciile vor fi integrate în dosarul electronic al pacientului
Noile prevederi stabilesc și obligațiile privind informarea pacientului și obținerea consimțământului acestuia înainte de furnizarea serviciilor la distanță.
Documentele și informațiile rezultate în urma ședințelor de telereabilitare vor fi integrate în dosarul electronic de sănătate al pacientului, astfel încât istoricul medical să fie complet și accesibil specialiștilor implicați în tratament.
Un amendament adoptat prevede că serviciile conexe actului medical pot fi furnizate numai în baza recomandărilor și prescripțiilor medicului curant și cu respectarea nevoilor medico-psiho-sociale ale pacientului.
Serviciile ar putea fi decontate de stat
Una dintre cele mai importante prevederi ale proiectului este posibilitatea includerii telereabilitării în pachetul de servicii medicale decontate.
Astfel, după stabilirea normelor de aplicare, pacienții care au nevoie de recuperare medicală ar putea beneficia de astfel de servicii fără a fi nevoiți să suporte integral costurile.
Inițiatorii susțin că măsura va facilita accesul la recuperare medicală pentru persoanele care locuiesc în zone izolate, pentru pacienții cu mobilitate redusă și pentru cei care au nevoie de monitorizare constantă după intervenții chirurgicale sau afecțiuni grave.
Proiectul de lege a fost aprobat anterior de Senat, iar prin votul Camerei Deputaților, care este for decizional, actul normativ își încheie parcursul parlamentar și urmează să fie trimis spre promulgare.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




