Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a tras vineri un semnal de alarmă cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus în România.

Rafila nu exclude posibilitatea unui scenariu în care România să înregistreze mai mult de 2.000 de noi cazuri zilnic și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite pentru orice, mai ales dacă sunt luat în considerare limitele sistemului de sănătate.

Factorii de decizie încă nu au stabilit dacă numărul de peste 2.000 de noi cazuri, înregistrate în ultimele zile, are legătură cu deschiderea școlilor și va urma ”un platou” sau cauzele sunt altele și vom asista la o nouă explozie a pandemiei de coronavirus.

Impact direct asupra numărului de pacienți internați la ATI

”Cu siguranță este nevoie de o regândire rapidă a capacității de acordare a asistenței medicale, pentru că vedem ce se întâmplă și trebuie corelată necesitatea asigurării spitalizării și tratamentului pacienților cu COVID cu celelalte patologii, adică eu cred că, mai devreme sau mai târziu, și alte spitale care nu au fost spitale COVID trebuie să poată trata ambele categorii de pacienți”, a spus, la Digi 24, Alexandru Rafila.

El arată că recordul absolut înregistrat vineri nu reprezintă ”cifre neașteptate”.

”Am intrat de duminica trecută pe un trend crescător. E a treia zi consecutivă cu peste 2.000 de cazuri, iar acest lucru are un impact direct asupra numărului de pacienți internați în secția de Terapie Intensivă.

”Ar trebui puse în discuție strategii”

Trebuie să vedem această creștere până unde merge și dacă discutăm despre efectul redeschiderii școlilor o să vedem dacă ne apropiem de o zonă de platou, iar atunci putem spera la o stabilizare a situației, sau dacă această creștere continuă cred că ar trebui puse în discuție strategii, mai multe scenarii, unul cu un trend crescător, altul cu o stabilizare a situației…

Adică să vedem ce facem în fiecare din aceste scenarii, mai ales că limitele sistemului de sănătate există”, adaugă Rafila.

România a înregistrat, în ultimele 24 de ore, un nou record de infectări noi cu Covid-19 2.343 și 53 de decese.

Foto: INQUAM / George Călin