Rareș Bogdan, în stare de șoc: Mi-au transmis că mă arestează
Dezvăuiri fără precedent despre Rareș Bogdan. Prim-vicepreședintele PNL a trecut prin niște momente extrem de dificile. Acesta a fost amenințat cu arestarea și urma să ajungă în închisoare.
Rareș Bogdan a purtat un dialog cu protestatarul Marian Tivilic Moroșanu, zis Ceaușescu, în care a făcut o dezvăluire neștiută până acum. Mai exact, se pare că prim-vicepreședintele PNL a riscat să fie băgat la închisoare în perioada în care îi înfrunta pe Liviu Dragnea și pe Victor Ponta.
Totodată, în același dialog, el a mai precizat că multe dintre persoanele care îl critică acum, că nu s-a ținut de promisiunea privind eliminarea pensiilor speciale, nu au dreptul să facă asta, pentru că „trei sferturi dintre ei” nu au fost în stradă.
De asemenea, Rareș Bogdan a mai aminitit faptul că, atunci când se întâlnește pe stradă cu cei care îl critică pe rețelele de socializare și vorbește cu ei, la final aceștia îl îmbrățișează.
„Când eu sau tu riscam în fața lui Dragnea, când eu am avut bilete de avion cumpărate să plec, ăștia nu existau. Eu aveam bilete să plec cu familia, că mi s-a spus că, dacă câștigă Ponta, mă arestează. Deci, dacă câștigă Ponta, mă arestează. Mi-au transmis unii, nu el: Domne, dacă nu pleci din țară, vei fi arestat, pleacă din țară!
Băieții ăștia, care stau acum în spatele tastaturii, stăteau sub pat și în dulapuri. Băieții ăștia, care astăzi înjură, trei sferturi din ei n-au fost în stradă niciodată”, i-a spus Rareș Bogdan lui Ceaușescu, în contextul în care protestatarul i-a zis că sunt oameni care îl înjură pentru că nu a tăiat pensiile speciale.
Cine e de vină pentru tăierea pensiilor speciale?
În ceea ce privește tăierea pensiilor speciale, Rareș Bogdan i-a explicat protestatarului Marian Tivilic Moroșanu că PNL-ul a votat tăierea pensiilor speciale, doar că CCR-ul și Renate Weber, Avocatul Poporului s-au opus acestei decizii.
A fost abordat totoată și subiectul privind transferul primarilor PSD, la PNL. Aici, Rareș Bogdan înțelege nemulțumirile. „Aici oamenii ne pot înjura”, a spus acesta.
Totuși, el a amintit că nici celelalte partide nu sunt altfel și că inclusiv USR-ul are traseiști. Prim-vicepreședintele liberalilor i l-a dat drept exemplu lui Marian Ceaușescu pe Gabriel Pleșa, omul pe care USR-PLUS îl propune pentru fotoliul de primar al Alba Iuliei
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.