Raport SUA: Concentrația de CO2 din atmosfera Pământului, la nivel record în 2021

Raport SUA: Concentrația de CO2 din atmosfera Pământului, la nivel record în 2021

Sursa: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 31 august 2022, 20:40

Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din Statele Unite a prezentat ultimele date în ceea ce privește situația climei și concentrațiile atmosferice de gaze cu efect de seră. Potrivit agenției americane, anul trecut concentrația de CO2 din atmosfera Pământului a atins un nivel record și, drept consecință, nivelul mediu al oceanelor a atins la rândul lui o valoare record.

Concentraţiile atmosferice de gaze cu efect de seră, responsabile pentru încălzirea planetei noastre, au atins niveluri record în 2021, la fel şi nivelul oceanelor, a anunţat miercuri Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite (NOAA).

Nou record atins de concentraţia de CO2 din atmosferă

În contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră au reînceput să crească după criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19, concentraţia de CO2 din atmosfera Pământului a atins anul trecut valoarea medie de 414,7 părţi per milion (ppm), potrivit raportului anual american în privinţa climei, realizat de cercetătorii de la NOAA. Această valoare este cu 2,3 ppm mai mare decât cea din 2020 şi reprezintă un record de la începutul măsurătorilor de acest tip. Totodată, este cea mai mare valoare de CO2 acumulat în atmosfera Terrei în ultimul milion de ani.

Concentraţiile de metan, un gaz care nu rezistă decât 10 ani în atmosferă, dar care are o putere de încălzire de 80 de ori mai mare decât CO2 într-o perioadă de 20 de ani, au atins la rândul lor un nivel record, potrivit comunicatului publicat miercuri de NOAA, care notează o accelerare importantă a creşterii anuale a nivelurilor de metan în ultimii ani.

Nivelul mediu al oceanelor a atins și el o valoare record

În ceea ce priveşte consecinţele generate de încălzirea climei de pe Terra, nivelul mediu al oceanelor a crescut pentru al doilea an consecutiv şi a atins la rândul lui o valoare record, fiind cu 0,97 centimetri peste nivelul din 1993, anul în care au început să fie realizate măsurători din satelit, informează AFP.

Temperatura medie de pe Terra a crescut cu aproape 1,2 grade Celsius în raport cu era preindustrială, provocând deja o înmulţire a evenimentelor meteorologice extreme, precum canicule, furtuni, secete şi inundaţii.

Acesta este doar începutul

În condiţiile în care orice zecime de grad Celsius contează, planeta noastră se îndreaptă spre o încălzire cu +2,8 grade Celsius până în anul 2100 chiar dacă angajamentele luate de statele lumii în cadrul Acordului pentru climă de la Paris vor fi respectate, potrivit Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC).

„Datele prezentate în acest raport sunt clare: vom continua să vedem tot mai multe dovezi ştiinţifice despre impacturile globale ale încălzirii climei, care nu prezintă niciun semn de încetinire”, a declarat Rick Spinrad, administratorul general al NOAA.

„Cu numeroase comunităţi lovite de inundaţii care se produc o dată la un mileniu, secete excepţionale şi o căldură istorică în acest an, toate aceste lucruri ne arată că criza climatică nu este o ameninţare care va veni în viitor, ci este ceva cu care trebuie să ne confruntăm astăzi”, a adăugat oficialul american.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.