Raluca Turcan va fi noul premier?! E anunțul serii pe scena politică

Raluca Turcan va fi noul premier?! E anunțul serii pe scena politică
Publicat de Valentina Drăgoi la 26 februarie 2020, 00:01

Vicepremierul interimar, Raluca Turcan, a declarat marți seară că ea niciodată nu a vizat funcţia de premier. Aceasta susține că, totodată, în PNL există o decizie a forurilor de conducere prin care preşedintele partidului este cel susţinut pentru a fi numit şi validat ca prim-ministru.

„Noi am avem o decizie foarte clară în forurile noastre de conducere, şi anume, preşedintele partidului este persoana pe care PNL o propune şi o susţine pentru funcţia de prim-ministru. De asemenea, suntem într-un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis şi am convingerea că şi mâine (miercuri – n.r.), când vom definitiva sau vom creiona mandatul nostru pentru Cotroceni, principala noastră preocupare va fi să strângem acest parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis şi să dăm românilor soluţia politică ce mai bună „, a declarat Raluca Turcan, marţi, întrebată dacă este una dintre variantele de premier luată în calcul de preşedintele Iohannis.

Vicepremierul a vorbit și despre „alegerile anticipate” care ar fi o soluţie politică.

„Ca să fie foarte limpede: ce înseamnă alegeri anticipate – înseamnă PSD acasă, PSD-ul toxic acasă”, a completat Turcan.

 

Ce se întâmplă cu alegerile anticipate?

Vicepremierul a adăugat că liberalii vor anunţa decizia Biroului Executiv de miercuri, întrebată dacă delegaţia liberală va merge la Cotroceni cu o propunere privind continuarea demersurilor pentru declanşarea alegerilor anticipate.

„Vom anunţa, evident, decizia Biroului Executiv, însă, eu cred că obligaţia noastră este să susţinem varianta cea mai bună pe care preşedintele o apreciază în momentul de faţă pentru guvernare”, a spus Turcan.

Întrebată dacă, în aceste condiţii, varianta propusă va fi ori Ludovic Orban, ori nimeni din PNL, în condiţiile în care se vehiculează mai multe variante, printre care ea, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, sau Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Turcan a menţionat că în acest moment nu își permite să facă speculații cu privire la un nume.

„Sunt într-o situaţie extrem de delicată, pentru că nu mi-aş permite nicio secundă să fac speculaţii pe niciun nume, cu atât mai puţin speculaţii legate de persoana mea. Eu sunt un om de echipă şi niciodată, să spun, nu am vizat această funcţie. Mai mult decât atât, având o decizie luată politic în forurile noastre statutare, nu pot să pronunţ la variante legate de această decizie”.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.