Rafila, anunțul înfiorător care zdruncină toată țara: Circulă de ceva timp în România

Rafila, anunțul înfiorător care zdruncină toată țara: Circulă de ceva timp în România

Sursă: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 11 decembrie 2021, 08:24

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că e foarte probabil că tulpina Omicron să circule în Europa, inclusiv în România, de mai mult timp. Totodată, ministrul susține că „probabil că vom mai avea câteva săptămâni bune până să ajungem la transmiterea comunitară”. 

“Părerea mea este că acest virus circulă deja de ceva timp şi în România şi în alte ţări din Uniunea Europeană”

„Probabil că vom mai avea câteva săptămâni bune până să ajungem la transmiterea comunitară, însă lucrul ăsta nu este sigur. Noi nu cunoaştem, de fapt, amploarea circulaţiei acestor tulpini, aici a fost ţintită identificarea, pacienţii au venit din zona afectată, din sudul Africii, sau sunt contacţi ai persoanelor respective.

Părerea mea este că acest virus circulă deja de ceva timp şi în România şi în alte ţări din Uniunea Europeană, pentru că până în data de 24 noiembrie nu am avut informaţii, nu a fost practic clasificat şi, în mod evident, a existat circulaţie din sudul Africii către Europa şi în perioada anterioară. Deci o perioadă de câteva săptămâni probabil că vom mai sta liniştiţi.

Vestea la care sperăm că ajungem este legată de faptul că, cel puţin după ceea ce se întâmplă în Africa de Sud, această tulpină produce forme de boală ceva mai uşoare, iar inclusiv în rândul pacienţilor spitalizaţi necesitatea resurselor terapeutice suplimentare, cum ar fi oxigenul sau alte tipuri de resurse terapeutice sunt mai puţin utilizate, dar asta nu înseamnă că nu e o problemă de sănătate publică”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vineri seară, la TVR.

Ministrul a explicat că şi la un procent mic de cazuri complicate sistemul de sănătate „se poate colmata”.

În ceea ce priveşte severitatea bolii cauzate de noua tulpină Omicron, ministrul a afirmat că nu există studii clinice relevante care să arate că această tulpină este mai puţin agresivă decât tulpina Delta. Astfel, Alexandru Rafila a subliniat că este foarte importantă vaccinarea. Ministrul le-a recomandat tinerilor care merg de sărbători să îşi viziteze rudele mai în vârstă să se testeze înainte, pentru a se asigura că nu transmit boala.

Noi cazuri suspecte de Omicron în România

Adriana Pistol, directorul CNSCBT, a anunțat că în săptămâna 29 noiembrie – 5 decembrie au fost secvențiate 163 de tulpini, din care opt au fost cu legătură cu zonele de risc și acestea au dus la confirmarea a două cazuri cu certitudine și un caz probabil. Este vorba de românii veniți din Africa de Sud, aduși în România, printr-o cursă specială.

„Despre tulpina Omicron, deoarece foarte de curând am mai primit noi informații, pot să vă spun că mai sunt în acest moment, pe lângă cele două cazuri confirmate, avem șase cazuri probabile, de data aceasta, și cinci cazuri suspecte, care se află în procesare, în testare.

Noutatea vine de la faptul că cei trei contacți ai primului caz venit din Africa de Sud s-a dovedit și la dânşii că există o foarte mare probabilitate să fie tulpina Omicron și șansele ca secvențierea să ne spună altceva sunt foarte mic. Ba mai mult, avem și un cetățean sosit din Nigeria, la care s-a făcut testarea pe PCR de variantă și este foarte sugestiv pentru tulpina Omicron”, a declarat Adriana Pistol, în conferința de presă de vineri.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.