PSD nu dă înapoi! Singura condiție pentru a forma un guvern cu PNL. Grindeanu: Știți bine mandatul nostru

Sorin Grindeanu a declarat că au fost luate în calcul mai multe scenarii, însă nimic nu este concret. Prim-vicepreședintele PSD pune că dorește ca negocierile să ajungă în punctul în care propunerea de premier să vină din partea social-democraților.

„S-au discutat scenarii. Până când nu vom ajunge la un scenariu care să fie pus în practică sunt speculații. În acest moment, suntem într-un studiu de negociere, atât noi, cât și PNL și UDMR. În momentul în care negocierile ajung un numitor comun datoria noastră este să mergem în fața partidului și să spunem la ce acord am ajuns, poate să fie de acord sau nu. N-a fost în discuția noastră o asemenea variantă (c.n Florin Cîțu premier). Știți bine mandatul nostru. Nu pot să vorbesc în afara mandatului pe care l-am primit. (…) Mandatul pe care noi l-am primit este ca din aceste negocieri să ajungem la soluția în care PSD dă premier. Dacă acest mandat se schimbă în urma negocierilor, datoria noastră este să mergem în partid și să supunem dezbaterii acest lucru”, a spus Grindeanu.

Niciun liberal nu a criticat o posibilă cooptare a lui Sorin Grindeanu

Într-o altă ordine de idei, fostul premier al României a declarat că niciun liberal nu a criticat o posibilă cooptare a sa în viitorul Executiv, cu toate că există voci care nu l-ar dori pe acesta în vârful oricărui minister.

„Văd că e această temă, e de cinci ani. Nu a fost nicio secundă vorba. Nu s-a discutat acest lucru. Vă amintesc că eu sunt cel care a dat OUG 14”, a declarat Sorin Grindeanu.

Surse de la conducerea PNL au declarat că există reticență printre liberali în ceea ce privește acceptarea lui Sorin Grindeanu în viitorul Guvern. Aceștia spun că prezența lui Grindeanu în guvern ar asocia PNL cu adoptarea OUG 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă începând cu 2017.

Sursele liberale au mai explicat că, în discuţiile de marţi cu PSD, liberalii nu au transmis nimic legat de Grindeanu, dar Florin Cîţu a subliniat că dacă social-democraţii pun condiţii pentru numele viitorului premier, atunci şi PNL are o listă lungă de nume de pesedişti pe care nu-i vrea în guvern.