Conform jalonului 116, proiectul de lege aflat în dezbatere publică creează cadrul necesar pentru utilizarea contractelor bidirecționale pentru diferență sau a unor mecanisme cu efecte echivalente. Aceste instrumente vor deveni principalul mecanism de sprijin pentru investițiile în noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile.
Prosumatorii vor plăti dezechilibrele din rețea
În paralel, în concordanță cu jalonul 128, cadrul legal privind compensarea cantitativă și/sau financiară este extins, astfel încât să includă și prosumatorii care acționează în mod colectiv. Această modificare urmărește să faciliteze participarea mai largă a producătorilor-consumatori la piața de energie.
Cea mai importantă schimbare adusă de modificarea legii energiei vizează însă responsabilitatea prosumatorilor pentru dezechilibrele generate în rețea. Potrivit noilor prevederi, clienții activi, categorie care îi include și pe prosumatori, vor avea responsabilitate financiară pentru dezechilibrele pe care le produc în Sistemul Energetic Național (SEN). Aceștia vor trebui fie să fie părți responsabile cu echilibrarea, fie să delege această responsabilitate către entități specializate.
„Clienţii activi au responsabilitatea din punct de vedere financiar pentru dezechilibrele pe care le produc în SEN; în acest sens, aceştia sunt părţi responsabile cu echilibrarea sau deleagă responsabilitatea lor în materie de echilibrare”, arată proiectul de modificare a legii energiei.

Până în prezent, costurile generate de dezechilibrele produse de prosumatori erau preluate de furnizori
Până în prezent, costurile generate de dezechilibrele produse de prosumatori erau preluate de furnizori și ulterior incluse în facturile tuturor consumatorilor de energie electrică. Odată cu noile modificări legislative, aceste costuri nu vor mai fi suportate colectiv, ci vor fi plătite direct de prosumatorii care generează dezechilibrele respective.
Dezechilibrele produse de prosumatori sunt definite ca diferențele dintre cantitatea de energie electrică estimată și cea efectiv produsă sau consumată de aceștia într-un anumit interval de timp. Aceste diferențe influențează funcționarea Sistemului Energetic Național și pot genera costuri suplimentare pentru menținerea echilibrului între producție și consum.
Modificările legislative urmăresc, totodată, alinierea rapidă a legislației naționale la Directiva (UE) 2024/1711, pentru a evita declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României și pentru a moderniza funcționarea pieței de energie. Noul cadru introduce concepte și mecanisme suplimentare, precum racordarea flexibilă, clientul activ, contractele cu preț fix, partajarea energiei și achizitorul unic. Acestea au rolul de a reduce întârzierile în procesul de racordare la rețea, de a crește gradul de digitalizare și flexibilitate al sistemului energetic, de a asigura o mai bună predictibilitate a costurilor și de a proteja consumatorii, în special pe cei vulnerabili, de efectele prețurilor ridicate la energie.
„Prin această ordonanță de urgență se urmărește alinierea rapidă a legislației României la Directiva (UE) 2024/1711, pentru a evita procedura de infringement și pentru a moderniza funcționarea pieței de energie. Actul introduce noi definiții și mecanisme (ex.: racordare flexibilă, client activ, contracte cu preț fix, partajarea energiei, achizitor unic) cu scopul de a reduce întârzierile la racordare, de a crește digitalizarea și flexibilitatea sistemului, de a asigura predictibilitatea costurilor, și de a proteja consumatorii, mai ales pe cei vulnerabili, împotriva efectelor prețurilor ridicate”, a spus expertul în energie Dumitru Chisăliță pentru Adevărul.
Proiectul de modificare a legii energiei clarifică și extinde definiția clientului activ
Proiectul de modificare a legii energiei clarifică și extinde definiția clientului activ, categorie din care fac parte și prosumatorii. Clientul activ este definit ca fiind clientul final sau un grup de clienți finali care acționează împreună și care consumă sau stochează energia electrică produsă în spațiile pe care le dețin, situate în zone limitate. De asemenea, clientul activ poate consuma sau stoca energie electrică autoprodusă sau partajată din alte zone, poate vinde energie electrică autoprodusă sau poate participa la programe de flexibilitate ori de eficiență energetică.
Toate aceste activități sunt permise cu condiția ca ele să nu reprezinte principala activitate comercială sau profesională a persoanelor respective. Prin aceste modificări, autoritățile urmăresc adaptarea pieței de energie la noile realități tehnologice și economice, precum și o distribuire mai echitabilă a costurilor generate de funcționarea sistemului energetic.