Proprietarii de mașini care ajung în vizorul ANAF. Persoanele fizice sunt controlate. Se cere dovada surselor banilor

Proprietarii de mașini care ajung în vizorul ANAF. Persoanele fizice sunt controlate. Se cere dovada surselor banilor

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)

Publicat de Leonard Bădilă la 27 ianuarie 2026, 13:24

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a intensificat controalele asupra persoanelor fizice cu risc fiscal ridicat, aplicând amenzi de peste 127.000 de lei și instituind sechestre asupra unor autoturisme de lux, în urma unor verificări în care nu a putut fi demonstrată proveniența legală a fondurilor utilizate. Acțiunile au vizat 66 de persoane care au efectuat achiziții semnificative, în special de mașini scumpe, fără a avea venituri declarate sau documente justificative corespunzătoare.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a explicat că identificarea contribuabililor cu risc fiscal se face pe baza mai multor criterii, printre care lipsa unui venit impozabil declarat în perioadele anterioare, inexistența unui contract individual de muncă, absența unei forme de autorizare sau de activitate independentă, lipsa calității de asociat sau administrator într-o societate comercială, precum și lipsa unui cont bancar. De asemenea, un semnal de alarmă îl reprezintă efectuarea de plăți în numerar peste plafoanele legale sau utilizarea unor fonduri fără caracter fiscalizat.

ANAF a constatat multiple abateri de la legislația fiscală în vigoare

În urma controalelor deja finalizate, au fost constatate multiple abateri de la legislația fiscală în vigoare. Identitatea persoanelor verificate, precum numele, datele personale, cetățenia, vârsta, categoria socioprofesională sau nivelul veniturilor declarate, este protejată de secretul fiscal, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate în cadrul acestei acțiuni se ridică la 127.250 de lei, sumă comunicată de ANAF la data transmiterii informațiilor. În paralel cu aplicarea amenzilor, autoritățile fiscale au instituit măsuri asigurătorii și se află în proces de evaluare a sumelor ce urmează a fi recuperate de la contribuabili pentru veniturile nedeclarate.

„Printre factorii care determină existența unui risc fiscal ridicat se enumeră și lipsa unui venit impozabil declarat în perioada anterioară, inexistența unei forme de autorizare sau de activitate independentă, lipsa calității de asociat sau de administrator la o societate comercială, lipsa unui contract individual de muncă, lipsa unui cont bancar. Până în prezent, au fost finalizate mai multe verificări, în urma cărora au fost constatate abateri de la legislația fiscală în vigoare, inclusiv utilizarea de fonduri fără caracter fiscalizat și efectuarea de plăți în numerar peste plafoanele legale”, a transmis ANAF într-un răspuns la solicitarea Mediafax.

ANAF, Fisc, Ce pățesc românii care nu își declară toate veniturile la ANAF
SURSA FOTO: Dreamstime – ANAF

Agenția a identificat achiziții de sute de mii de lei fără venituri declarate

Printre cazurile analizate se numără achiziționarea, în anul 2025, a unui autoturism BMW 740D xDrive, cu o valoare de aproximativ 100.000 de euro, achitat integral în numerar, fără documente care să ateste proveniența legală a banilor. Un alt caz vizează tranzacționarea unui Porsche Panamera la un preț subevaluat, deși autoturismul fusese cumpărat anterior cu 609.150 lei, plata fiind realizată tot în numerar, fără justificarea sursei fondurilor.

De asemenea, ANAF a identificat achiziția unui BMW M4 Competition M xDrive, în valoare de 546.951 lei, pentru care nu a existat o justificare obiectivă a resurselor financiare utilizate, precum și cumpărarea unui BMW X6 xDrive, în valoare de 428.460 lei, achitat în numerar, într-o tranzacție în care niciuna dintre părțile implicate nu a putut demonstra proveniența legală a sumelor.

„În toate aceste cazuri, DGAF a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate, precum și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, acolo unde a fost constatată încălcarea disciplinei financiare. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurător asupra autoturismelor în cauză, în vederea recuperării creanțelor fiscale. De asemenea, într-un caz distinct, controalele antifraudă au condus la sprijinirea organelor de executare silită, fiind instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism de lux (n.red. BMW 740), evaluat la 762.300 lei, pentru recuperarea unor datorii restante către bugetul general consolidat al statului”, au transmis oficialii agenției.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate

În toate aceste situații, Direcția Generală Antifraudă Fiscală a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, acolo unde a fost încălcată disciplina financiară. Totodată, au fost instituite sechestre asigurătorii asupra autoturismelor, în vederea recuperării creanțelor fiscale. Într-un caz distinct, controalele antifraudă au sprijinit organele de executare silită, fiind pus sechestru asigurător asupra unui BMW 740 evaluat la 762.300 de lei, pentru recuperarea unor datorii restante către bugetul general consolidat al statului.

În ceea ce privește cuantumul total al sumelor ce urmează să fie recuperate de stat din veniturile nejustificate identificate, ANAF a precizat că, în prezent, acestea nu pot fi încă evaluate. Autoritățile fiscale au anunțat însă că, având în vedere confirmarea riscurilor fiscale analizate, astfel de acțiuni vor continua, iar numărul controalelor va fi extins semnificativ, inclusiv asupra unor noi tipologii de tranzacții considerate cu risc fiscal ridicat.

„Având în vedere confirmarea riscurilor fiscale evaluate, DGAF va continua acest tip de acțiuni și are în vedere extinderea semnificativă a numărului de controale, inclusiv asupra unor noi tipologii de tranzacții cu risc fiscal”, a conchis ANAF.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.