Programul SAFE, în centrul unui scandal politic. Adrian Câciu îl acuză pe Ilie Bolojan de corupție la nivel înalt: Ei să fure, românii să plătească!

Programul SAFE, în centrul unui scandal politic. Adrian Câciu îl acuză pe Ilie Bolojan de corupție la nivel înalt: Ei să fure, românii să plătească!

SURSĂ FOTO: Inquam Photosm George Călin - Adrian Câciu

Publicat de Leonard Bădilă la 19 mai 2026, 21:04

Fostul ministru social-democrat al Finanțelor, Adrian Câciu, a lansat un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan și a vicepremierului Oana Gheorghiu, în contextul unor informații apărute privind consultanța juridică acordată în cadrul programului SAFE.

Adrian Câciu a lansat un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu. Disputa a apărut după ce au fost publicate informații potrivit cărora o casă de avocatură din Germania, CMS, la care ar lucra fostul deputat liberal Cristian Băcanu, ar fi încasat bani de la Cancelaria prim-ministrului pentru servicii de consultanță juridică legate de programul SAFE.

Adrian Câciu lansează acuzații dure în scandalul consultanței din programul SAFE

Potrivit informațiilor citate, o factură emisă de firma de avocatură ar indica plata sumei de 95.257 de lei, echivalentul a peste 19.000 de euro, pentru o săptămână de consultanță juridică. Beneficiarul ar fi Cancelaria prim-ministrului, iar serviciile ar fi vizat asistență în negocierea unor acorduri de cooperare industrială.

După ce au apărut aceste informații, Adrian Câciu a scris pe pagina sa de socializare că situația ridică suspiciuni grave și a formulat acuzații severe, invocând posibile fapte de trafic de influență, abuz în serviciu și conflict de interese. Acesta a afirmat că reformele promovate de actuala putere ar fi, în realitate, o formă de instaurare a corupției la nivel înalt.

„Cum se spune „La pușcărie!” în germană?
Întreb pentru Bolojan!
Trafic de influență, abuz in serviciu, conflict de interese, you name it!
Că sunt mai multe!
Părerea mea este că Bolojan nu va ajunge la Președinție.
Pe el și gașca lui scrie Ra-ho-va!
La nivelul lor, s-ar preta si Ji-la-va!
„Reforma” ăstora a constat doar în instaurarea corupției la nivel înalt!
Ei să fure, românii să plătească!
La cum stau lucrurile, acel contract de 6 miliarde euro, daca se semneaza, se aglomereaza celulele la Rahova!”

Programul SAFE
SURSA FOTO: Comisia Europeană – Programul SAFE

Fostul ministru spune că actuala guvernare promovează reforme doar la nivel declarativ

El a mai acuzat actuala guvernare că promovează reforme doar la nivel declarativ, în timp ce ar fi creat mecanisme prin care beneficiile ar reveni exclusiv celor aflați la putere, iar costurile sunt suportate de cetățeni.

Într-un alt mesaj, fostul ministru a legat controversa de programul SAFE, instrument european destinat finanțării proiectelor din domeniul apărării și industriei strategice, susținând că miza financiară a acestuia este una uriașă.

„În caz ca nu stiati, la 6 miliarde euro imprumutate pe 45 de ani, România plătește înapoi în jur de 13 miliarde euro (cu tot cu dobanzi).
Adică noi, voi, toti!
Dar, sa revenim!
Pai, nu erai tu, Bolojane, un profesionist?
Nu erai tu, Oana Gheorghiu, campioana profesionalismului?
La ce ați avut nevoie de „consultanță” de la un „prieten”?
Sau profesionalismul vostru e doar o mască pentru furt?”, a conchis acesta.

Postarea poate fi vizualizată aici.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.