Programul Rabla va fi lansat și anul acesta anunță Diana Buzoianu
Programul Rabla 2025. Diana Buzoianu a afirmat că programul a fost salvat în ultima clipă, în ciuda unui buget redus, care nu depășește 200 de milioane de lei. Lansarea sa este programată pentru perioada imediat următoare adoptării pachetului de măsuri economice.
„Un program pentru care ne-am luptat și pentru care eu mă bucur că am reușit să facem un pas înainte să-l salvăm, cu un buget într-adevăr mai mic de 200 de milioane de lei, este programul rabla persoane fizice. (…) Știm sigur că îl vom lansa imediat după pachetul doi de măsuri, asta este cert.(…) M-am luptat destul de mult și sută la sută anul acesta va fi lansat programul Rabla pentru persoane fizice”, a declarat aceasta la Digi24.
Potrivit ministrului Mediului, bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) depinde în mod direct de veniturile obținute din comercializarea certificatelor de emisii, iar utilizarea acestor sume este reglementată strict de normele europene.
În momentul de față, în cadrul coaliției de guvernare are loc o dezbatere privind posibilitatea ca programele AFM să fie aliniate nu doar cu obiectivele de reducere a emisiilor, ci și cu eforturile de diminuare a deficitului bugetar.
„Este o discuție onestă pe care am anunțat-o, o discuție care va trebui să fie finalizată până la asumarea pachetului doi de măsuri, moment în care vom ști exact care sunt programele care se mai realizează anul acesta din AFM”, a spus Diana Buzoianu.
Oficialul a adăugat că „la pachetul doi de măsuri ar trebui să avem decizia cu privire la toate programele AFM”.

Buget redus pentru programul Rabla 2025. Vouchere mai mici pentru mașinile electrice
În altă ordine de idei, Ministerul Mediului a transmis recent că segmentul destinat persoanelor fizice din cadrul programului Rabla 2025 a fost salvat, iar pentru acest an a fost alocat un buget de 200 de milioane de lei. Referitor la valoarea voucherelor, oficialul a menționat că nu vor exista schimbări în cazul autovehiculelor cu motoare pe combustie internă sau al celor hibride.
Concret, valoarea tichetelor va rămâne de 10.000 de lei pentru mașinile pe benzină și de 12.000 de lei pentru cele hibride.
În ceea ce privește vehiculele electrice, unde anterior sprijinul financiar acordat de stat era de 37.000 de lei, suma va fi redusă. Diana Buzoianu a subliniat că, din cauza constrângerilor bugetare actuale, acest nivel de finanțare nu mai este sustenabil, motiv pentru care se lucrează la recalibrarea valorii voucherului. Mai multe puteți citi aici.