Produse românești în proporție de 85% în retail. Florin Barbu anunță creșteri puternice în legumicultură și zootehnie

Produse românești în proporție de 85% în retail. Florin Barbu anunță creșteri puternice în legumicultură și zootehnie

SURSA FOTO: Facebook, Florin Barbu - Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Publicat de Alexandra Iana la 29 noiembrie 2025, 13:38

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că magazinele de retail din România au pe rafturi în proporție de peste 85% produse românești și îi îndeamnă pe consumatori să aleagă articole procesate în țară. Oficialul MADR vorbește despre investiții masive în sere și solarii, programe record de sprijin, producții în creștere și exporturi fără precedent, subliniind că România înregistrează o evoluție puternică în mai multe sectoare agricole.

Barbu: „Sunt peste 85% produse românești în magazinele de retail”

Ministrul Agriculturii susține că produsele autohtone domină ofertele marilor lanțuri comerciale și încurajează populația să le aleagă.

„Depinde ce cumpărăm, produse româneşti sunt. Eu întotdeauna am îndemnat consumatorii românii (…) să identifice etichetele şi să cumpere produse procesate în România şi produse realizate de către producătorii noştri. Sunt peste 85% produse româneşti în magazinele de retail. Este un studiu făcut în acest sens”, a declarat Florin Barbu pentru AGERPRES.

Ministrul subliniază că producția internă câștigă teren chiar și în sezonul rece, pe fondul extinderii suprafețelor protejate prin investiții europene.

Producția autohtonă în sere și solarii, impulsionată de finanțări record

Deși legumele din import rămân predominante în această perioadă, Barbu afirmă că România reduce decalajul datorită noilor investiții:

„Sigur, în perioada aceasta ştim cum este clima la noi. (…) Sper ca de anul viitor, prin proiectele pe care le-am făcut (…) să recuperăm din decalajul pe timp de iarnă al legumelor aduse din import”, a precizat ministrul.

Oficialul MADR anunță că 2024–2025 a fost un an „record” pentru finanțarea culturilor în spații protejate, cu peste 271 milioane lei alocate. Suprafața cultivată în sere și solarii a crescut de la 1.700 ha la 3.600 ha.

Sprijin dublu pentru legumicultori: 7.500 de euro pentru 5.000 mp

Barbu explică faptul că fermierii au beneficiat de sprijin semnificativ mai mare decât în anii trecuți:

„Dacă anul trecut (…) primea doar un ajutor de 3.000 de euro, (…) anul acesta un fermier (…) a primit un sprijin de 7.500 de euro”, a arătat ministrul.

Acesta subliniază că sprijinul se acordă pe suprafață, în funcție de producția justificată prin documente – facturi, bonuri fiscale sau borderouri de vânzare.

Programul de ajutor pentru legumicultori este multianual și continuă cel puțin până în 2027.

România, lider european la exportul de carne de pui și ouă

Ministrul Agriculturii afirmă că România a atins un nivel foarte ridicat de autosuficiență în sectorul avicol:

„Suntem pe locul întâi în Uniunea Europeană la exportul de carne de pui şi la ouă. (…) Anul acesta am închis pe 5,4 miliarde de ouă în România. Gradul de consum este de 120%”, a spus Barbu.

Acesta atrage însă atenția că statisticile INS se bazează pe o populație de 19 milioane, în condițiile în care numărul real al locuitorilor este mai mic, ceea ce înseamnă că producția națională este și mai mare raportat la consum.

Exporturi istorice la animale vii: aproape 1 miliard de euro în 2025

În primele șase luni ale anului, exporturile de bovine și ovine au ajuns la aproape 500 milioane de euro, iar până la finalul anului vor atinge aproximativ 1 miliard de euro, potrivit estimărilor ministrului:

„Este fără precedent. În 2021-2022 erau 200-300 de milioane de euro”, a evidenţiat Florin Barbu.

Potrivit ministrului, politicile recente au dus la creșterea efectivelor de animale:

„România deţine cel mai mare efectiv de animale de carne de reproducţie din Uniunea Europeană”, a afirmat Barbu, menționând că efectivele de ovine au ajuns la 14,5 milioane de capete.

Barbu anunță un avans semnificativ și în sectorul porcin:

„Dacă până în 2022 aveam un grad de autosuficienţă de 28%, (…) anul acesta (…) am ajuns la aproximativ 52% grad de autosuficienţă”, a explicat ministrul, punând creșterea pe seama investițiilor în ferme de reproducție și îngrășare.

Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.