Probleme mari pentru cele mai mari posturi de televiziune. CNA a aplicat mai multe sancțiuni
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis sancționarea mai multor posturi cunoscute de televiziune, care au încălcat o serie de prevederi legislative audiovizuale. Despre ce posturi este vorba?
Posturile Antena 3, B1 TV, Realitatea Plus, România TV, au fost sancționate, marţi, de CNA, cu somaţii publice din cauza încălcării prevederilor legislaţiei audiovizuale referitoare la informarea corectă şi prezentarea în mod imparţial şi cu bună-credinţă a opiniilor şi faptelor.
Potrivit unui comunicat transmis de instituție, Consiliul a analizat, în şedinţa publică de marţi, rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a reclamaţiilor primite şi a decis să aplice câte o somaţie publică următoarelor posturi.
Care sunt prevederile încălcate
Antena 3 a fost sancționată deoarece în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire” din data de 23 octombrie a fost prezentat un material înregistrat fără a se ţine cont de prevederile art. 40 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (printre titlurile afişate „Munţii Făgăraş în pericol uriaş; Firme dubioase vor să acapareze mii de hectare; Pădurarii disperaţi: Munţii Făgăraş în pericol!; Cine sunt miliardarii care vor Munţii Făgăraş; Pădurarii: Munţii Făgăraş în pericol uriaş”).
Potrivit art. 40 (3), „orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia”. „În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”, precizează CNA.
De asemenea, tot Antena 3 a încălcat dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Cod în cadrul ediţiei informative de la ora 24,00 din data de 01.11.2020, în care a fost prezentată ştirea „Petrecere fără măsuri sanitare în Caraş-Severin; Oamenii au sărbătorit victoria unui primar PNL”.
Conform articolului menţionat, „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”;
B1 Tv, Realitatea Plus și Romania Tv, sancționate și ele
B1 TV a fost sancționat deoarece în ediţia din 9 octombrie a emisiunii „Breaking News”, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 66 din Codul audiovizualului care stipulează că „în programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”;
Realitatea Plus a fost sancționată pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunii „Legile puterii” din data de 13 octombrie, conform cărora „în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. „În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”, se precizează în Cod;
România TV a fost sancționată deoarece în emisiunile informative „Breaking news” de la ora 13,59 şi „Ştirile România TV” de la ora 16,00 din data de 4 noiembrie a fost difuzată o ştire, având ca titluri: „Mascaţii peste tatăl deontologului de la tv / Descinderi la politicianul care înregistra discuţii private / Ce a comis politicianul traseist, probele ridicate”, fără a respecta dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.
Articolul amintit stipulează că „în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”, mai informează CNA.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




