Primăriile, obligate să modernizeze piețele volante. Toalete, iluminat, apă potabilă și spații acoperite, prevăzute într-un nou proiect de lege
SURSA FOTO: Dreamstime-Primăriile, obligate să modernizeze piețele volante
Un proiect legislativ depus în Parlament impune primăriilor să asigure condiții minime de igienă, siguranță și infrastructură în piețele agroalimentare temporare. Inițiatorii atrag atenția că lipsa unor standarde unitare a dus, în multe localități, la situații în care producătorii și consumatorii se confruntă cu probleme sanitare, lipsa apei potabile sau absența toaletelor, deși aceste piețe reprezintă o sursă esențială de venit pentru micii agricultori.
Noi obligații pentru primării în privința piețelor volante
Un grup de peste 40 de parlamentari AUR propune modificarea Legii nr. 145/2014 astfel încât piețele volante, organizate pe domeniul public de autoritățile locale, să funcționeze după reguli uniforme în toată țara. Proiectul introduce dotări obligatorii, precum toalete publice, iluminat, puncte de apă potabilă, zone acoperite pentru vreme nefavorabilă, colectare selectivă a deșeurilor și accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități.
În expunerea de motive, inițiatorii subliniază că, în prezent, condițiile din astfel de piețe diferă foarte mult, iar în unele cazuri „ridică și probleme de natură sanitară, de siguranță și de respectare a demnității umane atât pentru comercianți, cât și pentru consumatori”. Aceștia atrag atenția că „cadrul legislativ existent (…) nu conține dispoziții clare și unitare referitoare la standardele minime de infrastructură și funcționare a piețelor volante”, ceea ce a dus la situații în care producătorii nu beneficiază de facilități elementare.
Ce dotări devin obligatorii în piețele agroalimentare temporare
Proiectul oferă și o definiție clară pentru piața volantă, descrisă ca „o piață agroalimentară organizată de autorităţile administrației publice locale (…) cu caracter temporar (…) și care nu dispune de construcţii permanente cu destinaţie comercială”.
Printre obligațiile impuse primăriilor se numără:
-cel puțin o toaletă publică la fiecare 20 de producători, dar nu mai puțin de una pentru fiecare piață;
-câte un scaun pentru fiecare masă de vânzare;
-iluminat funcțional pe toată suprafața pieței;
-containere pentru colectarea selectivă;
-minimum 10 mp de spațiu acoperit la fiecare 50 de comercianți;
-un punct de apă potabilă la fiecare 30 de producători;
-locuri de parcare delimitate pentru vânzători și cumpărători;
-„asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități”.
Dacă primăria nu poate garanta aceste dotări din motive obiective, activitatea pieței volante va fi suspendată temporar, cu notificarea producătorilor cu cel puțin 24 de ore înainte.
Regulament intern obligatoriu și cerințe suplimentare pentru piețele deschise peste 6 luni
Fiecare piață volantă va funcționa pe baza unui regulament intern furnizat de autoritatea locală, document care trebuie să includă „programul de funcționare, condițiile de acces, responsabilitățile părților și procedura de sesizare a eventualelor deficiențe”.
Pentru piețele care rămân deschise mai mult de jumătate de an, este obligatoriu ca minimum 30% dintre mesele de vânzare să fie amplasate sub spații acoperite.
Termen de conformare: șase luni
În cazul aprobării legii, primăriile vor avea la dispoziție șase luni pentru a adapta piețele volante existente. Piețele deschise după intrarea în vigoare a legii vor trebui să respecte integral noile cerințe încă de la debut.
Măsură justificată prin sprijinirea micilor producători
Inițiatorii subliniază că aceste investiții nu trebuie privite ca o povară bugetară, ci ca un sprijin pentru micile exploatații agricole, pentru care vânzarea directă în piețele volante reprezintă o sursă esențială de venit. Potrivit expunerii de motive, „economia agroalimentară românească se caracterizează printr-o structură fragmentată”, iar îmbunătățirea acestor piețe constituie „o măsură de sprijin direct pentru această categorie vulnerabilă”.
Totodată, modernizarea piețelor volante oferă consumatorilor un mediu mai sigur și mai plăcut pentru cumpărături, stimulând preferința pentru produse locale și sezoniere, potrivit inițiatorilor.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




