Primăria Timișoara scoate la licitație 6 spații comerciale și cabinete medicale. Care sunt prețurile de pornire

Primăria Timișoara scoate la licitație 6 spații comerciale și cabinete medicale. Care sunt prețurile de pornire

SURSĂ FOTO: Dreamstime - Licitații

Publicat de Leonard Bădilă la 28 mai 2026, 13:29

Primăria Municipiului Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a șase spații aflate în clădiri situate în cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia administrației locale de a valorifica mai eficient patrimoniul imobiliar și de a stimula dezvoltarea activităților economice în diverse zone ale orașului.

Noi spații comerciale și medicale sunt scoase la închiriere în Timișoara

Procedura vine după o licitație organizată luna trecută, în urma căreia un singur spațiu a fost atribuit, respectiv cel de pe strada Ciprian Porumbescu nr. 104, pentru o chirie lunară de 510,45 euro. Pentru celelalte șase spații scoase anterior la licitație, patru nu au avut nicio ofertă depusă, iar pentru două a existat câte o singură ofertă. Întrucât regulamentul prevede necesitatea a minimum două oferte pentru atribuirea unui spațiu, municipalitatea a decis reluarea procedurii.

Noile spații vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani și au destinații diferite, în funcție de specificul fiecăruia. Acestea includ activități comerciale, activități administrative, prestări de servicii nepoluante, alimentație publică, precum și cabinete medicale. În același timp, sunt excluse anumite tipuri de activități, precum jocurile de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmaciile, casele de amanet sau schimburile valutare.

bani romanesti
SURSA FOTO: Dreamstime/Bani

Licitația va avea loc în data de 18 iunie 2026

Licitația publică cu strigare va avea loc în data de 18 iunie 2026, la ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, situată pe Bulevardul C. D. Loga nr. 1, etajul I. Prețurile de pornire pentru închiriere variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp.

Cele șase spații disponibile sunt următoarele: un spațiu pe strada Gheorghe Lazăr nr. 33, cu o suprafață utilă de 44 mp, destinat activităților de comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică; un spațiu pe strada Ion Văcărescu nr. 25, cu o suprafață de 52 mp, destinat sediului administrativ, birouri, comerț și servicii nepoluante; un spațiu pe Aleea Inului nr. 2, cu o suprafață de 55,763 mp, destinat unui cabinet medical; un spațiu pe strada București nr. 15, cu o suprafață de 45,80 mp, destinat tot unui cabinet medical; un spațiu pe strada Cireșului nr. 1/A, cu o suprafață de 81,34 mp plus 31,18 mp, destinat unui cabinet medical; și un spațiu pe Splaiul Tudor Vladimirescu (Parc), cu o suprafață de 12 mp, destinat activităților de comerț, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică.

La licitație poate participa orice agent economic, fie persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală, interesată să desfășoare activități comerciale în aceste spații. Documentele de participare, împreună cu dovada achitării taxei de participare și a garanției, trebuie depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, la ghișeele nr. 10 sau 11, până cel târziu la data de 16 iunie 2026, ora 14:00. Pe plic trebuie menționate denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.