Primăria Craiova a alocat peste 152 de milioane de lei pentru educație. 15 școli, licee și grădinițe au fost modernizate

Primăria Craiova a alocat peste 152 de milioane de lei pentru educație. 15 școli, licee și grădinițe au fost modernizate

SURSĂ FOTO: Dreamstime - Elevi, școală, învățământ

Publicat de Leonard Bădilă la 6 septembrie 2026, 18:40

Primăria municipiului Craiova a alocat în acest an peste 152 de milioane de lei din bugetul local și din proiecte cu finanțare europeană pentru modernizarea unităților de învățământ. Începând cu noul an școlar, 15 grădinițe, școli și licee beneficiază de clădiri modernizate și eficientizate energetic prin proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Primăria Craiova a alocat peste 152 de milioane de lei pentru educație

Potrivit Primăriei Craiova, lucrările realizate la cele 15 unități de învățământ au inclus reabilitarea clădirilor, instalarea de panouri fotovoltaice, modernizarea sistemelor de climatizare și ventilație, precum și înlocuirea instalațiilor de iluminat.

Printre unitățile care au beneficiat de modernizări se numără Colegiul Național Carol I, Colegiul Național Gheorghe Chițu, liceele Matei Basarab și Voltaire, dar și școlile gimnaziale Elena Farago, Decebal, Mihai Viteazul, Gheorghe Țițeica, Mircea Eliade, Alexandru Macedonski și Nicolae Romanescu.

Investiții au fost realizate și la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară

Investiții au fost realizate și la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. Aici a fost construită, cu finanțare europeană, o clădire destinată pregătirii practice a elevilor de la specializările Alimentație Publică și Turism.

În același timp, cantina și bucătăria colegiului au fost modernizate cu fonduri provenite din bugetul local. Noua clădire dispune de două săli pentru tehnica servirii, două bucătării, un bar, o sală de curs, un cabinet pentru instructori și un spațiu multifuncțional.

Clădirea a fost dotată și cu mobilier, echipamente IT și audio-video, precum și cu aparatură profesională pentru bucătărie.

La Școala Gimnazială Mircea Eliade a fost realizată, de asemenea, o clădire nouă, cu o suprafață de peste 1.400 de metri pătrați. Construcția a fost finanțată din fonduri europene și a fost finalizată anul trecut.

Noua clădire include o sală de sport, vestiare, dușuri, laboratoare, o bibliotecă și o sală destinată programului Școala după școală.

Clasă
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea – Clasă

Grădinița Castelul Fermecat, reabilitată integral

Primăria Craiova a precizat că Grădinița Castelul Fermecat a fost reabilitată integral. Investiția realizată din bugetul local a depășit 9 milioane de lei.

Pentru începutul noului an școlar au fost cumpărate și laptopuri pentru laboratoarele de informatică, table inteligente și echipamente sportive pentru mai multe unități de învățământ.

În paralel, au fost realizate lucrări de amenajare a curților și terenurilor de sport, precum și lucrări de igienizare, împrejmuire și reparații.

Pe lângă investițiile derulate direct de municipalitate, peste 8 milioane de lei au fost alocate în 2026 unităților de învățământ, în baza solicitărilor acestora, pentru realizarea propriilor investiții.

Mai multe lucrări au înregistrat întârzieri

Municipalitatea a prezentat și situația unităților de învățământ la care lucrările au înregistrat întârzieri.

La Grădinița Piticot, lucrările au fost recepționate, iar copiii vor reveni în clădire în acest an școlar. Lucrările sunt finalizate și la Grădinițele Floare Albastră și Ion Creangă.

În cazul Grădiniței Floare Albastră se află în desfășurare procedura de recepție, în timp ce Grădinița Ion Creangă urmează să fie recepționată până la sfârșitul lunii septembrie.

La Grădinița Elena Farago, lucrările ar urma să fie finalizate în cel mult două luni. În cazul Grădiniței Phoenix, lucrările sunt realizate în proporție de 70%, iar termenul anunțat pentru finalizare este de trei luni.

Potrivit municipalității, principalele cauze ale întârzierilor au fost problemele structurale descoperite în timpul lucrărilor, necesitatea reproiectării, precum și modificările legislative și cerințele impuse pentru obținerea avizelor de securitate la incendiu.

O situație distinctă este întâlnită la Grădinițele Căsuța cu Povești și Curcubeul Copilăriei. Lucrările au fost sistate după ce au fost identificate probleme la structura de rezistență.

Pentru Grădinița Căsuța cu Povești sunt necesare lucrări de consolidare și schimbarea soluției tehnice. În cazul Grădiniței Curcubeul Copilăriei sunt în desfășurare expertize pentru stabilirea gradului de risc seismic și pentru determinarea intervențiilor necesare.

Două creșe sunt construite prin Compania Națională de Investiții

În Craiova sunt în derulare și investiții implementate de Compania Națională de Investiții pentru două creșe. Acestea sunt situate pe străzile Artileriei și Potelu.

Totodată, elevii din 54 de unități de învățământ beneficiază și în acest an de mobilier și echipamente noi pentru laboratoarele de fizică, chimie și informatică, precum și pentru sălile de sport.

Aceste dotări au fost achiziționate printr-un proiect finanțat prin PNRR, care a fost finalizat anul trecut.

Primăria Craiova a anunțat că investițiile în infrastructura educațională a municipiului vor continua și în perioada următoare.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.