Prețul carburanților, 6 decembrie. Motorina se ieftinește

Prețul carburanților, 6 decembrie. Miercuri, motorina se ieftinește. Prețul benzinei rămâne aproape același.

Cea mai ieftină benzină standard costă 6,50 lei litrul, faţă de 6,51 de lei cât costa pe 28 noiembrie. Aceasta se găsește la o staţie Petrom din Bucureşti Str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, sector 5.

La restul stațiilor, prețul benzinei standard variază între 6,52 lei şi 7,24 lei.

Cât despre benzina premium, aceasta costă între 6,96 lei și 7,32 lei, de asemenea în scădere uşoară.

Cea mai ieftină motorină standard costă astăzi 7,13 lei litrul, faţă de 7,18 lei cât era pe 28 noiembrie. Aceasta poate fi găsită la o staţie Socar din Bucureşti, Str. Vasile Lascar, nr. 141A.

La restul stațiilor, prețul motorinei standard variază între 7,25 lei și 7,49 lei.

Cea mai ieftină motorină premium costă 51 lei litrul, iar cea mai scumpă este 7,85 lei, de asemenea în scădere.

Anul trecut, preţul unui litru de benzină standard trecuse de 8 lei, iar cel al motorinei standard depăşea 9 lei pe litru.

Cum evoluează prețurile carburanților

Conform unui studiu realizat de Consiliul Concurenței, prețurile carburanților în stațiile de alimentare par să se modifice în concordanță cu cotațiile internaționale Platts pentru benzină și motorină, cu o ușoară decalare temporală de câteva zile. Acest studiu a avut ca obiectiv reanalizarea modului în care ajustările cotațiilor internaționale se reflectă în prețurile la pompa de carburant.

Cotația Platts servește drept preț de referință internațional pe piața benzinei sau motorinei. Ea reflectă o valoare determinată de dinamica cererii, ofertei și tranzacțiilor încheiate între traderi pe piața angro a combustibililor. Aceste cotații Platts nu sunt disponibile public, iar pe termen lung, ele au tendința de a urma prețurile barilului de petrol.

Prin urmare, atunci când cotațiile internaționale Platts pentru benzină și motorină înregistrează creșteri, prețul la pompă al carburanților în România are tendința de a crește, în timp ce la scăderea cotațiilor, prețurile la stațiile de alimentare au tendința de a scădea.

Ajustările majore ale prețurilor la pompă au loc în decursul unei săptămâni, atât în perioadele de creștere, cât și în cele de scădere a cotației internaționale de referință Platts.