Preț reglementat la gaze de la 1 aprilie. Condițiile pe care Comisia Europeană le impune României
SURSA FOTO: Dreamstime - Aragaz
România trebuie să notifice oficial Comisia Europeană cu privire la noua ordonanță privind piața gazelor pentru populație, după ce a transmis doar o informare cu caracter informal. Proiectul prevede un preț reglementat la producător și tarife controlate pe tot lanțul, până în 2027. Executivul european analizează măsura, în timp ce Guvernul susține că intervenția este temporară și justificată social.
România trebuie să notifice oficial Comisia Europeană privind noua schemă pentru gazele naturale
România ar trebui să transmită o notificare oficială către Comisia Europeană în legătură cu proiectul de ordonanță de urgență care stabilește măsurile aplicabile clienților casnici din piața gazelor naturale după expirarea actualei plafonări.
Potrivit unui oficial european, obligația derivă din prevederile Directivei privind gazele naturale, iar simpla informare informală transmisă până acum nu este suficientă pentru a respecta cadrul legal european.
Surse de la Bruxelles au confirmat pentru Mediafax că autoritățile române au transmis deja o informare cu caracter informal referitoare la intenția de a implementa noua schemă pentru perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027.
Cu toate acestea, reprezentanții Executivului comunitar au precizat că este necesară o notificare oficială, în temeiul articolului 4 alineatul (8) din Directiva privind gazele, însoțită de materiale justificative clare.
Oficialii europeni au explicat că normele UE permit intervenții publice în stabilirea prețurilor cu amănuntul doar în condiții strict definite: fie pentru a asigura aprovizionarea clienților vulnerabili și a celor afectați de sărăcia energetică, fie ca parte a unei tranziții temporare către o piață complet liberalizată, cu prețuri bazate pe mecanisme de piață și accesibile consumatorilor.
„Proporționalitatea, necesitatea, domeniul de aplicare și durata intervenției ar trebui demonstrate în mod clar. Informațiile din proiectul de ordonanță de urgență sunt noi, iar Comisia Europeană le evaluează în prezent și va furniza detalii suplimentare la momentul oportun”, au precizat sursele din cadrul Comisiei Europene.
România vrea un preț reglementat pe întreg lanțul, până pe 31 martie 2027
Proiectul de ordonanță de urgență a fost publicat marți seara de Ministerul Energiei și vizează continuarea protejării consumatorilor casnici după expirarea actualei plafonări. Documentul prevede o perioadă tranzitorie de un an, între 1 aprilie 2026 și 31 martie 2027, cu scopul de a permite o trecere graduală către o piață liberalizată a gazelor naturale pentru populație.
Actul normativ urmărește, potrivit inițiatorilor, să asigure o pregătire temeinică a măsurilor de sprijin care vor fi acordate punctual consumatorilor afectați de sărăcia energetică înainte de liberalizarea completă a pieței.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat miercuri, 18 februarie, că mecanismul propus este unul transparent și clar, bazat pe un preț reglementat la producător și pe tarife reglementate de-a lungul întregului lanț – transport, distribuție și furnizare.

„Vorbim despre mecanism transparent, clar, prin care avem un preț reglementat la producător, urmând ca pe tot lanțul – de transport, distribuție, furnizare – să avem de asemenea tarife clare și reglementate. În această formulă, prețurile finale la consumatorul casnic nu vor depăși maximul actual”, a afirmat Bogdan Ivan.
Concret, în perioada menționată, producătorii de gaze naturale care desfășoară activități de extracție onshore și offshore și care vând gaze vor avea obligația să livreze, la prețul de 110 lei/MWh, cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă către furnizori și producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei care au optat pentru achiziția gazelor naturale direct de la producător, denumiţi în continuare PET client direct, pentru a asigura, în primul rând necesarul de gaze naturale destinat furnizorilor pentru constituirea stocului minim necesar consumului clienților casnici în perioada 1 noiembrie 2026-31 martie 2027.
Componenta de furnizare este stabilită la 15 lei/MWh.
Prețul de 110 lei/MWh ar putea fi modificat prin hotărâre de Guvern, în funcție de evoluțiile de pe piețele interne și internaționale de gaze naturale și de contextul geopolitic din vecinătatea României.
O analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă arată că schema ar putea conduce la scăderi de până la 23% ale prețurilor pentru gospodării, dar și la o creștere de aproximativ 25% pentru consumatorii non-casnici.
Premierul Ilie Bolojan a promis deja clarificări în dialogul cu Bruxelles-ul
În contextul existenței unei proceduri de infringement legate de piața gazelor, premierul Ilie Bolojan a declarat, la începutul lunii februarie, că autoritățile române vor clarifica situația în dialog cu Bruxelles-ul.
El a susținut că măsura este una tranzitorie și că, din 2027, când producția internă de gaze ar urma să crească semnificativ, nu se va mai justifica nicio schemă de plafonare, nici măcar una administrativă.
„Vom clarifica cu Comisia că este o măsură tranzitorie, în așa fel încât, din 2027, când producția de gaz va fi mult mărită, nu se mai justifică, într-adevăr, nicio schemă de plafonare, nici măcar cea administrativă. Asta nu ne generează costuri, nu afectează competiția în piață, este o măsură tranzitorie”, spunea Ilie Bolojan pe 4 februarie.
În același timp, Comisia Europeană a îndemnat România să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor la gaze.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





