Premieră pentru România. ANSVSA: Primul transport aerian cargo cu ovine româneşti a ajuns în Alegeria
SURSA FOTO: ANSVSA-oi
România a exportat peste 4.000 de oi în Algeria prin transport aerian cargo, în premieră, potrivit unui anunț al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Animalele au ajuns la destinație în aproximativ două ore și jumătate, iar în perioada următoare sunt programate încă două transporturi similare.
România livrează ovine în premieră în Algeria prin transport aerian, în cadrul unei colaborări extinse
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că primul transport aerian cargo cu ovine din România a ajuns în siguranță în Algeria în aproximativ două ore și jumătate, fiind o premieră în acest tip de livrare. În perioada următoare sunt programate încă trei transporturi similare.
Potrivit instituției, Algeria a decis ca necesarul de ovine pentru anul 2026, inclusiv pentru sărbătoarea Eid el-Adha, să fie acoperit integral din România, decizie susținută de calitatea cărnii de ovine românești, care contribuie la consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări.
”Primul transport aerian cargo cu ovine româneşti a ajuns în siguranţă din România în Algeria, în numai două ore şi jumătate. Alte trei transporturi sunt programate în perioada următoare.Algeria a decis ca întreg necesarul pentru anul 2026, inclusiv pentru sărbătoarea Eid el-Adha, să fie asigurat exclusiv din România. Calitatea excelentă a cărnii de ovine din România strânge şi mai mult colaborarea puternică dintre cele două state”, transmite duminică ANSVSA.
Potrivit președintelui instituției, Alexandru Bociu, utilizarea transportului aerian cargo pentru exportul de ovine din România poziționează carnea românească într-un segment super-premium.
”Subliniez şi apreciez progresul crucial în termeni de eficienţă logistică şi siguranţă pentru animale care însoţesc acest tip de transport. Ovinele ajung la destinaţie în doar două ore şi jumătate, spre deosebire de un transport maritim care poate dura până la 8 zile. Cu alte cuvinte, avem o confirmare clară a încrederii pe care am câştigat-o într-o piaţă nouă pe care am deschis-o anul trecut. Calitatea şi siguranţa sanitar-veterinară definesc această colaborare”, spune Alexandru Bociu.

România își consolidează exporturile de ovine către Algeria, pe fondul supraproducției și al cererii externe
Primul export de ovine către Algeria a avut loc anul trecut, în urma unui proces riguros de verificare a procedurilor sanitar-veterinare, care confirmă calitatea și siguranța cărnii de ovine crescute în România.
În ultimele 30 de zile, peste 600.000 de ovine au fost exportate către Algeria, fiind transportate în condiții stricte de siguranță, la bordul unor nave special autorizate.
ANSVSA explică faptul că exporturile sunt necesare deoarece consumul intern de carne de oaie este redus, de aproximativ 2,3 kg pe locuitor pe an, ceea ce generează o supraproducție constantă. În același timp, carnea de ovine românească este apreciată pe piețele tradițional consumatoare.
Instituția mai arată că exportul în viu este favorizat și de capacitatea încă limitată de abatorizare din România, raportată la cererea de pe piețele externe.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





