Cătălin Predoiu: Întâlniri istorice la Washington, cooperare consolidată România–SUA în securitate

Vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că seria de întrevederi desfășurate la Washington, alături de alți oficiali români, reprezintă o premieră în domeniul siguranței publice și al securității naționale. Acesta a subliniat că ritmul accelerat al întâlnirilor cu oficiali americani de rang înalt este o confirmare clară a solidității și maturității colaborării dintre instituțiile din România și cele din Statele Unite.

„Această vizită compactă și aceste întâlniri în cascadă, care au avut loc nu simultan, dar imediat, unele după altele, au – în sine – o semnificație aparte pentru întreg sectorul de siguranță, ordine publică, securitate națională. Este validarea unei cooperări de foarte mulți ani de zile, este validarea rezultatelor muncii tuturor celor care își desfășoară activitatea în zona de siguranță națională, de ordine publică”, a spus Predoiu.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că instituțiile românești din domeniul securității au atins un nivel de expertiză considerat „bun național”, recunoscut și la nivel internațional pentru rolul său esențial în siguranța publică și securitatea națională.

„Nivelul de siguranță publică și de securitate națională la care s-a ajuns la nivelul acestor instituții publice din România, foarte importante, esențiale, care fac parte din armătura statului, este un bun național, este un produs care este validat și în interior, dar și în exterior”, a declarat vicepremierul.

Predoiu: Siguranța națională, fundament pentru stabilitatea societății și economiei

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că nivelul de siguranță națională și ordinea publică creează cadrul esențial pentru funcționarea normală a societății și a economiei, protejând cetățenii, comunitățile și frontierele, și permițând desfășurarea în siguranță a activităților sociale, economice și politice.

„Siguranța națională și ordinea publică în interior, siguranța cetățenilor, a comunităților, a frontierelor, este, dacă vreți, cadrul în care se pot desfășura cu normalitate toate celelalte activități socio-economice, politice, individuale și colective”, a explicat Predoiu.

„Toți cei patru oficiali sunt persoane foarte apropiate președintelui Donald Trump, persoane care colaborează și politic, nu numai din punct de vedere instituțional. Sunt persoane-cheie care se întâlnesc săptămânal cu președintele Statelor Unite”, a arătat ministrul.

Referitor la componenta economică a parteneriatului strategic, vicepremierul Cătălin Predoiu a precizat că administrația americană manifestă deschidere pentru întărirea și dezvoltarea acestui pilon economic.

„Există disponibilitate din partea Administrației Trump, există disponibilitate din partea mediului de afaceri american să dezvoltăm și pilonul economic al parteneriatului nostru strategic”, a afirmat Predoiu.

Predoiu: Investițiile americane în România susțin atât economia, cât și securitatea națională

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a arătat că investițiile directe americane în România aduc și beneficii de securitate, Statele Unite protejându-și investițiile global. Astfel, creșterea acestor investiții contribuie simultan la consolidarea economiei și la întărirea securității naționale.

„Investițiile străine directe venite din Statele Unite prezintă și acest aspect de ordin securitar. Statele Unite își protejează investițiile oriunde sunt făcute în lume. Și atunci, cu cât mai multe astfel de investiții făcute în țara noastră, cu atât mai bine și pentru securitatea națională și pentru economia națională”, a declarat ministrul.

Acesta a spus că dezvoltarea relației cu SUA nu este în contradicție cu apartenența României la Uniunea Europeană.

„România poate să consolideze ambele direcții de colaborare și cred că aceasta este calea optimă pentru interesele noastre naționale, respectiv să dezvoltăm o foarte bună și puternică relație atât în Uniunea Europeană, ca stat membru al Uniunii Europene, cât și cu Statele Unite, care reprezintă partenerul nostru strategic cel mai puternic pe zona de securitate națională și de apărare în general”, a conchis vicepremierul.