Poți parca pe locul de parcare închiriat de altcineva? Când riști amendă dacă ocupi spațiul altcuiva
SURSA FOTO: Dreamstime - Tipuri de parcări rezidențiale
În marile orașe, șoferii se confruntă cu dificultăți tot mai mari în găsirea unui loc de parcare rezidențial, iar regulile de utilizare diferă în funcție de tipul parcării: în complexele private, spațiile pot fi rezervate doar pe anumite intervale orare, în timp ce în parcările publice administrate de Primărie, fiecare oraș stabilește propriul regulament, iar ocuparea ilegală a unui loc poate atrage amenzi și chiar ridicarea mașinii.
Poți parca pe locul de parcare închiriat de altcineva?
În marile orașe, găsirea unui loc de parcare rezidențial devine o provocare tot mai mare. Numărul mașinilor depășește de mult cel al spațiilor disponibile, iar șoferii vor să fie siguri că vor găsi unde să își lase automobilul.
Locurile de parcare pentru rezidenți pot fi administrate fie de Primărie, fie de un operator privat. În complexele rezidențiale, unele spații sunt rezervate pentru locatari, iar altele pot fi folosite de vizitatori.
În cazul parcărilor private, spațiile sunt închiriate sau vândute de dezvoltatorul imobiliar, care stabilește și regulile de utilizare, inclusiv intervalele orare în care fiecare proprietar are dreptul să parcheze.
În schimb, parcările publice administrate de autoritățile locale sunt gestionate prin regulamente proprii, iar durata utilizării poate fi limitată la un an, chiar dacă legea nu fixează intervale precise de folosire.

Când ai voie să parchezi pe locul de parcare al altcuiva?
Regulile diferă în funcție de tipul parcării. Pentru parcările private, unele contracte permit ocuparea locului doar în anumite intervale, de exemplu între 18:00 și 06:00. În restul timpului, dacă spațiul este liber, altcineva poate parca acolo fără probleme.
Pentru parcările publice, administrate de Primărie, acestea pot avea regulamente diferite, determinate de fiecare oraș în parte.
În București, locul închiriat este rezervat permanent, indiferent de oră, iar parcarea ilegală poate atrage amendă sau ridicarea mașinii. În Constanța, însă, locurile sunt publice între orele 08:00 și 16:00; după acest interval, ocuparea lor de persoane neautorizate devine contravenție.
Sancțiuni pentru cei care nu respectă regulile cu privire la locurile de parcare
Dacă parchezi pe locul altcuiva, autoritățile pot interveni prin:
-
amendă contravențională (între 405 și 607,5 lei);
-
blocarea roților sau ridicarea vehiculului (supra-taxă între 500 și 1.000 lei);
-
penalizări zilnice dacă mașina nu este eliberată sau taxa nu este plătită.
În cazuri extreme, dacă proprietarul nu își revendică automobilul, Primăria poate scoate vehiculul la licitație pentru recuperarea creanței.
Șoferii trebuie să fie atenți la tipul parcării și la regulamentele locale. În complexele private, intervalele de utilizare pot fi limitate, iar în parcările publice regulile diferă de la oraș la oraș. Parcatul neregulamentar poate atrage sancțiuni financiare semnificative și chiar pierderea temporară a mașinii.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





