Evoluția Carrefour poate fi interpretată și ca un barometru al economiei românești

Economistul Radu Georgescu a afirmat că raportul financiar publicat de Carrefour pentru trimestrul al treilea din 2025 transmite un mesaj de avertizare fără precedent privind economia României.

El a explicat că retailerul francez a raportat o scădere a vânzărilor cu 2,5% față de aceeași perioadă din 2024, în condițiile unei inflații oficiale de 10% și ale deschiderii de noi magazine în acest an. Conform analizei sale, această combinație indică o reducere a volumelor vândute cu cel puțin 15%, o diminuare considerată „foarte mare”.

Georgescu a arătat că, potrivit raportului depus de Carrefour la Bursa de la Paris, compania a explicat declinul vânzărilor prin scăderea consumului cauzată de politicile de austeritate implementate de noul Guvern.

Economistul a subliniat că acesta este „cel mai puternic mesaj de atenționare transmis de o companie multinațională cu privire la economia României”.

„România a intrat în recesiune din cauza austerității”

În mesajul său, Radu Georgescu a interpretat datele ca pe o confirmare a faptului că România a intrat deja în recesiune în trimestrul al treilea al acestui an.

El a precizat că scăderea consumului se vede clar în cifrele publicate de Carrefour, care are o prezență națională extinsă și este singurul lanț de retail multinațional care oferă detalii financiare pentru piața românească – precum creșterea organică, volumele vândute și marjele de vânzare.

Economistul a remarcat că, spre deosebire de Carrefour, alți retaileri mari precum Kaufland, Lidl sau Penny nu publică situații financiare detaliate, întrucât nu sunt listați la bursă.

Din acest motiv, analiza datelor Carrefour oferă o imagine mai clară asupra dinamicii economiei reale și a comportamentului de consum al populației.

„Carrefour vrea sa plece din Romania !!

De ce vrea sa plece din Romania?

Motivul este scris in situatiile financiare publicate ieri de Carrefour

In trim 3 2025 vanzarile Carrefour Romania au scazut cu 2,5% comparat cu trim 3 din 2004

Avand in vedere ca in Romania avem o inflatie oficiala de 10% si ca au deschis noi magazine in 2025, scaderile in volumele vandute au fost de minim 15%

Este o scadere foarte mare

Tot in situatiile financiare Carrefour explica de ce au scazut vanzarile in Romania

Ei spun consumul scade in Romania din cauza masurilor de austeritate luate de noul Guvern !!

Surpriza?

Este cel mai puternic mesaj de atentionare dat de o companie asupra economiei din Romania

Este un raport financiar publicat pentru actionari si depus la Bursa de la Paris

Datele financiare publicate de Carrefour arata ca romanii sunt afectati puternic de inflatie si de cresterile de taxe

De asemenea arata ca economia Romaniei a intrat in recesiune in trim 3 2025

De ce este important sa intelegi informatiile financiare publicate de Carrefour

Carrefour are o prezenta nationala in Romania: in orase mari, orase mici

Este singurul lant multinational de magazine  care prezinta detaliat cifrele pe piata din Romania: crestere organica, volume vandute, marje de vanzare etc

Deoarece Carrefour este listat la bursa

Kauflant, Lidl , Penny nu prezinta aceste situatii finaciare detaliate

Aceste firme nu sunt listate la bursa

Pe scurt, Carrefour spune in situatiile financiare ca Romania a intrat in recesiune din cauza masurilor de austeritate

Carrefour  confirma ce simt firmele antreprenoriale din Romania

Va urma o perioada foarte complicata din punct de vedere economic”, este postarea integrală a lui Radu Georgescu.

Clarificare privind scopul acestei postări

După ce postarea sa a generat numeroase reacții, Radu Georgescu a revenit cu un comentariu suplimentar, subliniind că scopul său nu era să vorbească despre prețuri sau marketingul Carrefour, ci despre economia României.

El a reiterat că, potrivit cifrelor raportate, economia românească se află într-o scădere accelerată.

Economistul a comparat evoluțiile recente: în trimestrul al doilea din 2025, Carrefour înregistrase o creștere de 2,5% a vânzărilor într-un context inflaționist de 5,5%, în timp ce în trimestrul al treilea, o inflație de 10% a fost însoțită de o scădere de 2,5%.

„Vad in comentarii ca sunt oameni care nu au inteles articolul meu

Articolul meu nu este despre preturile din Carrefour sau despre marketingul lor

Articolul meu este despre economia Romaniei

Iar cifrele financiare publicate de Carrefour arata ca economia Romaniei scade accelerat

In trim 3 2025 vanzarile Carrefour au scazut cu 2,5% in conditiile in care inflatia din trim 3 este de 10%

In trim 2 2025 vanzarile Carrefour au crescut cu 2,5% in conditiil in care inflatia in trim 2 a fost de 5,5%

Asta arata ca economia Romaniei este in scadere accelerata”, este comentariul ulterior postat de Radu Georgescu pe Facebook.