Populația României a scăzut în luna iulie, față de aceeași perioadă a anului trecut

Populația României a scăzut în luna iulie, față de aceeași perioadă a anului trecut
Publicat de Corina Chiriac la 29 octombrie 2020, 13:13

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat joi datele potrivit cărora, în luna iulie, populația României a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut. Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat față de anul trecut.

Datele oficiale relevă faptul că, din totalul populaţiei, 12,492 milioane de persoane aveau domiciliul în mediul urban (56,4%), în scădere cu 0,5% raportat la perioada de referinţă, în timp ce persoanele de sex feminin sunt majoritare (51,2% din total, la nivel naţional). De altfel, la 1 iulie 2020, populaţia feminină era de 11,328 milioane de persoane, cu aproape 5.000 mai mică faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Îmbătrânirea demografică s-a accentuat

Totodată, procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2019, prin creşterea cu 0,5 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) şi, în acelaşi timp, se remarcă menţinerea la acelaşi nivel (14,6%) a ponderii persoanelor tinere (0 – 14 ani).

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,6 (la 1 iulie 2019) la 118 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2020).

De asemenea, vârsta medie a populaţiei a fost de 41,9 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 iulie 2019, iar vârsta mediană s-a situat la 42,1 ani, în creştere cu 0,4 ani la nivel comparativ.

Cine deținea cea mai mare pondere

Potrivit sursei citate, la 1 iulie 2020, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 40 – 44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar la cele de sex feminin de 8,2%. În acelaşi timp, ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5 – 9 ani (4,7%) şi a celei de 10 – 14 ani (5,2%).

INS precizează că datele privind populaţia după domiciliu, la 1 iulie 2020, vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraş şi comună), în baza de date online TEMPO şi pot fi descărcate începând cu data de 13 noiembrie 2020.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.