PMB a închis șantierul de pe bulevardul Chișinău. Autobuzele 101, 243 și 335 vor circula pe o bandă unică amenajată pe calea de rulare
Primăria Municipiului București, PMB (SURSA FOTO: Dreamstime)
Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare a șinelor de tramvai de pe Lotul 9, pe traseul liniei 36, și închiderea șantierului de pe bulevardul Chișinău. Lucrările au inclus construirea peroanelor, montarea gardurilor de protecție și instalarea a nouă adăposturi în stațiile pentru călători.
PMB a închis șantierul de pe bulevardul Chișinău
Potrivit informațiilor publicate de PMB pe Facebook, amplasarea celor nouă adăposturi a fost finalizată miercuri. Odată cu încheierea intervențiilor, lucrările de pe Lotul 9 sunt complet finalizate.
Lucrările au fost încheiate pe tronsonul cuprins între Șoseaua Pantelimon și Bulevardul Basarabia. Noua cale de rulare va fi utilizată ca bandă unică pentru autobuzele liniilor 101, 243 și 335.
Primăria Municipiului București a precizat că această măsură urmărește fluidizarea traficului și îmbunătățirea transportului public, astfel încât deplasările să fie mai rapide și mai predictibile.
„Gata! Șantier închis pe Bd. Chișinău. Modernizarea șinelor de tramvai pe Lotul 9, pe unde trece 36, este complet finalizată.
Peroanele sunt construite; Gardurile de protecție sunt montate; Astăzi am terminat și amplasarea celor nouă adăposturi în stații pentru călători.
Lucrările sunt finalizate de la Șos. Pantelimon până la Bd. Basarabia și vom folosi noua cale de rulare ca bandă unică pentru autobuzele 101, 243 și 335. Astfel, fluidizăm traficul și ajutăm ca transportul în comun să fie mai rapid, mai predictibil”, informează Primăria Municipiului București.

Lucrările de pe Lotul 6 continuă pe traseul tramvaiului 36
În paralel cu finalizarea Lotului 9, lucrările de modernizare continuă pe Lotul 6, tot pe traseul tramvaiului 36. Acest tronson se desfășoară de la Bulevardul Dimitrie Pompeiu, prin Petricani, Lacul Tei, Maica Domnului, Reînvierii și Turmelor, până la Republica.
Proiectul de pe Lotul 6 include modernizarea a 5,3 kilometri de cale de rulare, precum și realizarea unor rețele noi de utilități. Potrivit Primăriei Municipiului București, lucrările sunt programate să fie finalizate în primăvara anului viitor.
„Pe linia tramvaiului 36 continuăm lucrările pe Lotul 6, de la Bd. Dimitrie Pompeiu – Petricani – Lacul Tei – Maica Domnului – Reînvierii – Turmelor până la Republica.
Traversează practic Bucureștiul. Cei 5,3 km, cu tot cu rețele de utilități noi, vor fi gata în primăvara anul viitor”, informează Primăria Municipiului București.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.