Planul real al lui Vladimir Putin. Se pune capăt războiului? Avertisment din Ucraina: Totul a fost lămurit
SURSA FOTO: Dreamstime - Steagurile Uniunii Europene și Ucrainei
Fostul ministru de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, consideră că șansele ca războiul declanșat de Rusia să se încheie în 2026 sunt inexistente. În opinia sa, Vladimir Putin ar putea fi dispus să pună capăt conflictului doar în momentul în care va realiza că obiectivul strategic de a readuce Ucraina sub controlul Rusiei este imposibil de atins.
Fostul ministru de Externe din Ucraina, Dmitri Kuleba, subliniază importanța distincției dintre încheierea războiului și semnarea unui armistițiu, explicând că o eventuală încetare a focului nu ar însemna automat sfârșitul conflictului, conform UNIAN.
Fostul ministru de Externe din Ucraina apreciază că nu va exista un acord de armistițiu până la finalul iernii
El apreciază că nu va exista un acord de armistițiu până la finalul iernii, în pofida numeroaselor strategii, declarații politice, summituri și mesaje optimiste care vor sugera că pacea este iminentă. În viziunea sa, aceste demersuri nu se vor concretiza într-un acord real.
„Un armistițiu nu va însemna sfârșitul războiului. Nu cred că va exista un acord de armistițiu până la sfârșitul iernii. Vor fi multe strategii, declarații, summituri și informații că totul a fost lămurit și pacea așteaptă «chiar după colț», dar nu se va ajunge la un acord real”, a declarat Kuleba.
Potrivit fostului ministru, principalul obstacol în calea unui armistițiu este Federația Rusă. El afirmă că, în prezent, Rusia continuă să distrugă sistemul energetic al Ucrainei, să atace orașe și să facă viața populației extrem de dificilă. Scopul acestor acțiuni ar fi slăbirea voinței ucrainenilor de a rezista și de a continua lupta pe durata iernii. În același timp, Rusia urmărește să obțină cât mai multe câștiguri pe linia frontului, motiv pentru care discuțiile despre un eventual acord ar putea deveni mai intense abia spre sfârșitul lunii februarie.
„Pentru că exact în acest moment distrug sistemul nostru energetic, atacă orașele și ne fac viața un iad. Și vor să înfrângă voința ucrainenilor de a rezista și de a lupta cât mai mult posibil pe parcursul iernii. Vor să facă tot mai multe progrese posibile pe linia frontului și cred că vom vedea discuții despre un acord intensificându-se cândva pe la sfârșitul lunii februarie”, a adăugat fostul ministru.

Kuleba consideră că o posibilitate limitată pentru un armistițiu ar putea apărea după luna februarie
Kuleba consideră că o posibilitate limitată pentru un armistițiu ar putea apărea după luna februarie, însă acest lucru va depinde de starea în care se vor afla Ucraina, Rusia și aliații occidentali. Chiar și în acest scenariu, el apreciază că șansele rămân foarte mici. În ceea ce privește încheierea definitivă a războiului, fostul șef al diplomației ucrainene este categoric că acest lucru nu se va întâmpla în 2026.
„Cât despre încheierea războiului în sine, din păcate, războiul din 2026 nu se va termina… Războiul se va termina atunci când Putin va fi forțat să accepte că Ucraina este o sarcină insurmontabilă pentru el – adică sarcina de a readuce Ucraina sub controlul Rusiei – și că Ucraina are dreptul să existe ca o țară independentă, suverană și europeană”, a spus Kuleba.
În viziunea sa, războiul se va încheia doar atunci când Vladimir Putin va fi constrâns să accepte că Ucraina reprezintă o sarcină imposibil de depășit, respectiv că încercarea de a o readuce sub controlul Rusiei a eșuat. Acest moment ar presupune recunoașterea dreptului Ucrainei de a exista ca stat independent, suveran și european.
Cu toate acestea, el se arată sceptic că liderul de la Kremlin ar fi dispus să accepte această realitate în 2026. În concluzie, Dmitri Kuleba evaluează șansele unui armistițiu înainte de sfârșitul iernii ca fiind zero, iar pe cele de după iarnă ca fiind mici, dar existente, în timp ce probabilitatea încheierii războiului în ansamblu în cursul anului 2026 este, în opinia sa, zero.
„Șansele unui armistițiu înainte de sfârșitul iernii sunt zero, iar după iarnă sunt mici, dar există. De asemenea, evaluez șansele de a încheia războiul în ansamblu în 2026 ca fiind zero”, a conchis Kuleba.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





