Plan pentru îngrijirile paliative și la domiciliu. Ministrul Rogobete: Îngrijirea care aduce confort şi demnitate nu ar trebui să fie un privilegiu

Plan pentru îngrijirile paliative și la domiciliu. Ministrul Rogobete: Îngrijirea care aduce confort şi demnitate nu ar trebui să fie un privilegiu

SURSA FOTO: Facebook, Alexandru Rogobete - ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Publicat de Alexandra Iana la 21 martie 2026, 11:47

Ministerul Sănătății anunță progrese în elaborarea Strategiei Naționale de Îngrijiri Paliative și Îngrijiri la Domiciliu, considerată esențială pentru completarea sistemului sanitar. Peste 40 de experți au participat la discuții pentru definirea soluțiilor concrete.

Îngrijirile paliative și la domiciliu, esențiale pentru sistemul sanitar

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis vineri seară că dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative și la domiciliu reprezintă o prioritate pentru autorități, acestea fiind componente indispensabile ale unui sistem medical funcțional.

Oficialul a subliniat importanța acestor servicii pentru pacienții aflați în situații dificile, dar și pentru familiile acestora.

”Îngrijirea care aduce confort şi demnitate nu ar trebui să fie un privilegiu. În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale. Sunt o formă de respect faţă de pacient şi faţă de familie, mai ales în cele mai dificile momente. Fără ele, vorbim despre un sistem incomplet”, a declarat ministrul Sănătății.

Grup tehnic de lucru și implicare internațională

În acest context, Ministerul Sănătății a făcut un pas concret în direcția elaborării strategiei, prin organizarea unei reuniuni de lucru la București.

”Peste 40 de experţi, alături de parteneri naţionali şi internaţionali, s-au întâlnit la Bucureşti, în cadrul Grupului Tehnic de Lucru pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Îngrijiri Paliative şi Îngrijiri la Domiciliu”, a precizat Alexandru Rogobete.

Participarea experților din diferite domenii, inclusiv a specialiștilor Organizației Mondiale a Sănătății, indică o abordare integrată, care urmărește alinierea la standardele internaționale.

Autoritățile lucrează la definirea unor soluții care să permită dezvoltarea efectivă a acestor servicii la nivel național.

”Împreună cu experţii OMS şi cu sprijinul oferit prin PNRR, lucrăm la soluţii reale: integrarea serviciilor în sistemul de sănătate, acces la medicamente esenţiale, ghiduri clinice clare, finanţare sustenabilă şi extinderea îngrijirilor la domiciliu”, a explicat ministrul.

Printre obiectivele principale se numără crearea unui cadru funcțional pentru furnizarea îngrijirilor paliative, dar și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru acordarea serviciilor medicale la domiciliu.

Accent pe soluții aplicate și modele funcționale

Ministrul Sănătății a insistat asupra necesității de a trece de la documente strategice la măsuri concrete, care să producă efecte reale în sistem.

”Nu proiecte stufoase, ci măsuri clare, inspirate din modele care funcţionează deja în alte ţări, adaptate rapid şi implementate eficient în România”, a afirmat Alexandru Rogobete.

În același timp, acesta a transmis că își dorește ”mai puţine strategii scrise şi mai multe soluţii aplicate”, subliniind importanța implementării rapide.

Strategia aflată în elaborare are ca scop extinderea accesului pacienților la servicii de îngrijire paliativă și la domiciliu, în special în cazurile în care tratamentul nu mai este posibil sau este necesar un suport medical constant.

Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc să ofere nu doar tratament, ci și suport pentru calitatea vieții pacienților, reducerea suferinței și sprijin pentru familii.

Dezvoltarea acestor servicii este considerată un pas necesar pentru modernizarea sistemului de sănătate și pentru alinierea la practicile europene în domeniu.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.