Plafonarea prețului la gaze, un mecanism de distorsionare a pieței. Dumitru Chisăliță: Amână confruntarea cu adevărul despre piața de gaze

Prelungirea schemei de plafonare a prețului la gaze naturale, valabilă până la 1 aprilie 2026, nu mai funcționează exclusiv ca măsură de protecție socială. Potrivit unei analize, mecanismul actual generează arbitraje economice, distorsionează concurența și favorizează anumiți actori din piață.

Plafonarea prețului la gaze este deja o decizie asumată politic până în 2026

Potrivit unei analize semnate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociația Energia Inteligentă, România nu mai poartă, în realitate, o dezbatere despre plafonarea prețului la gaze, întrucât schema este deja stabilită și funcționează până la 1 aprilie 2026.

În prezent, plafonul pentru consumatorii casnici este de 0,31 lei/kWh, iar mesajele publice indică posibilitatea unor noi prelungiri. În acest context, analiza arată că piața primește un semnal clar, respectiv acela că prețul gazelor rămâne sub control politic și administrativ, nu sub influența mecanismelor concurențiale.

„România nu mai este, de fapt, într-o dezbatere despre plafonarea preţului la gaze. Ea este deja decisă. Schema este în vigoare până la 1 aprilie 2026, cu un plafon de 0,31 lei/kWh pentru consumatorii casnici, iar mesajele publice vorbesc deja despre noi prelungiri. Pentru piaţă, acesta este un semnal fără echivoc: preţul gazelor rămâne sub telecomanda politicului şi a „băieţilor deştepţi”. Iar când preţul este controlat, nu mai vorbim doar despre protecţie socială, ci despre putere, redistribuire şi influenţă”, susţine Dumitru Chisăliţă, într-un comunicat.

Plafonarea depășește rolul de protecție socială și creează redistribuiri economice

Acesta susține că, deși poziția oficială este atractivă, în sensul apărării populației de șocuri de preț și al evitării unei crize sociale, plafonarea a devenit mult mai mult decât un instrument de protecție.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, mecanismul actual introduce elemente de putere, redistribuire și influență economică, iar controlul administrativ al prețului mută accentul de la eficiență și concurență către accesul la decizie și capacitatea de a exploata schema de compensare.

„Plafonarea amână confruntarea cu adevărul despre piaţa de gaze din România. Fără un preţ liber, nu vedem cine este eficient, cine este corect, cine trişează şi cine investeşte. ANRE, concurenţă – toate rămân umbră cât timp preţul este stabilit administrativ”, precizează sursa citată.

Schema de compensare favorizează furnizorii mari și elimină competiția

Potrivit analizei, schema prevăzută de OUG 6/2025 funcționează pe baza unui „cost recunoscut”, calculat ca medie ponderată, și nu pe baza costului real al fiecărui MWh. Acest lucru permite unor furnizori să obțină compensații peste costul efectiv al gazului, prin structurarea portofoliilor și a perioadelor de aplicare.

În același timp, întârzierile de decontare avantajează furnizorii mari, care au acces la finanțare și pot suporta temporar presiunea de cash-flow. Furnizorii mici sunt astfel sufocați financiar și forțați să iasă din piață sau să își vândă portofoliile, ceea ce conduce la o consolidare artificială a pieței.

„Schema OUG 6/2025 funcţionează pe baza unui „cost recunoscut” – o medie ponderată a acestora, nu costul real al fiecărui MWh. Cine ştie să-şi construiască portofoliul, perioadele de aplicare şi structura juridică poate ajunge să fie compensat mai mult decât costul efectiv al gazului. Diferenţa dintre „costul real” şi „costul recunoscut” nu este o eroare. Este o speculaţie validată. La aceasta se adaugă întârzierile de decontare. Furnizorii mari, cu finanţare şi acces la bănci, pot rezista. Furnizorii mici sunt sufocaţi şi forţaţi să vândă sau să iasă din piaţă. Plafonarea devine, astfel, un mecanism de consolidare a pieţei în favoarea celor mari”, a explicat preşedintele AEI.

În loc să reducă prețurile, plafonarea ajunge să funcționeze ca un prag psihologic. Dacă majoritatea furnizorilor facturează prețuri situate imediat sub plafon, concurența reală este înlocuită de un nivel de preț implicit acceptat.

Analiza arată că, atunci când autoritățile afirmă public că există oferte sub plafon, se recunoaște indirect că plafonul nu mai are rol protector, ci normalizează un anumit nivel de preț în piață.

Costurile sunt mutate din piață în bugetul de stat

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, în acest sistem politicul câștigă liniște socială, iar furnizorii mari beneficiază de volum garantat și riscuri comerciale reduse. În schimb, consumatorii rămân captivi într-un preț administrat, iar piața pierde semnalul real de preț.

În plus, există deja contracte de achiziție a gazelor pentru perioada de după 1 aprilie 2026, încheiate la prețuri de 151–157 lei/MWh. Dacă plafonarea va continua, diferența față de prețul reglementat va fi acoperită din fonduri publice, ceea ce înseamnă transferul costurilor către bugetul de stat.

„Aceste contracte nu mai pot fi oprite. Dacă plafonarea continuă, înseamnă că statul va pune diferenţa (157 -120 = 37 lei/MWh), care va fi compensată din bani publici. Cu alte cuvinte, bugetul statului va acoperi contractele făcute la preţuri mari, iar banii vor curge voit către importatori, producători, furnizori… În acelaşi timp, o mare parte din gazele care ar trebui să vină după 1 aprilie 2026, dacă se continuă plafonarea, au fost deja vândute (consumatori industriali, furnizori, traderi), adică o parte din gaze nu mai există pentru a susţine schema de plafonare. Dacă se continuă plafonarea, care conţine obligaţia legală ca producătorii să vândă cu 120 lei/MWh, astfel încât să acopere consumul de gaze al populaţiei şi consumatorilor nerezidenţiali, aceştia ar trebui să achiziţioneze gaze din import cu preţuri mai mari şi să le vândă în pierdere. Este o socializare a pierderii”, susţine sursa citată.