Petrișor Peiu (senator AUR): „Guvernul cu cinci moașe îngroapă combinatul de la Galați cu amânări care au dus la pierderi de un miliard de euro”
SURSA FOTO: Partidul AUR - Petrișor Peiu
Senatorul AUR Petrișor Peiu a acuzat Guvernul Bolojan de gestionarea defectuoasă a crizei de la combinatul siderurgic din Galați, susținând că amânările repetate și lipsa de măsuri concrete au dus la pierderi de peste un miliard de euro pentru companie.
Senatorul AUR Petrișor Peiu acuză Guvernul Bolojan de pasivitate în criza de la combinatul din Galați
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, a criticat Guvernul Bolojan pentru gestionarea „neadecvată” a situației de la combinatul siderurgic din Galați, susținând că autoritățile nu au luat până acum măsuri concrete pentru a preveni pierderile masive ale companiei. Senatorul a explicat că, în loc de acțiuni efective, au fost înființate comitete guvernamentale care au generat doar amânări succesive, în timp ce compania a acumulat datorii și pierderi de peste un miliard de euro.
Peiu a arătat că guvernul a neglijat ani de zile problema combinatului și a permis unui „investitor” să acționeze fără responsabilitate. Ulterior, Guvernul ar fi decis să numească un administrator concordatar și un comitet interministerial pentru a gestiona situația, însă, potrivit senatorului, aceste măsuri au fost insuficiente și tardive.
El a mai afirmat că banca de stat Eximbank a fost forțată să acorde un credit de 300 de milioane de euro investitorului, sumă care, potrivit lui Peiu, a fost utilizată imediat fără rezultate pentru combinat. Senatorul a criticat în special comitetul interministerial pentru amânările succesive și a acuzat lipsa de transparență în privința membrilor acestuia, subliniind că deciziile întârziate au contribuit la pierderile combinatului și la pagube financiare semnificative pentru Eximbank.
Peiu a comparat gestionarea actuală a băncii de stat cu perioada în care aceasta era condusă de Marcel Boloș, susținând că Eximbank a pierdut în trecut sume mult mai mari decât creșterea normelor profesorilor gestionată de Bolojan.
„Liderul grupului AUR de la Senat, Petrișor Peiu, denunță pasivitatea Guvernului Bolojan care ar fi trebuit să gestioneze de urgență criza de la combinatul siderurgic din Galați. Senatorul arată că până în acest moment nu a fost întreprinsă nicio măsură concretă, ci au fost înființate niște comitete pentru ședințe în care s-au hotărât amânări peste amânări, în vreme ce compania a acumulat datorii și pierderi de peste un miliard de euro.
”Fix asta este problema acestui guvern cu cinci moașe: nu se hotărăște niciodată la timp, iar când ia (în sfârșit) o decizie, o ia pe cea mai proastă! După ani buni în care a neglijat problema de la Galați și a aplaudat frenetic nepăsarea așa-zisului ,,investitor”, Guvernul a decis să pună să se ocupe de soarta celui mai mare producător de oțel din Europa de Sud-Est atât un administrator concordatar, cât și un comitet interministerial.
Din ședință în ședință de comitet guvernamental, s-a ajuns la datorii de peste 1 miliard de euro și la pierderi tot de peste 1 miliard de euro. Banca de stat Eximbank a fost forțată sa îl crediteze pe ” investitorul” penal Gupta cu 300 de milioane de euro, bani pe care acesta i-a păpat imediat.
Ei bine, atunci când trebuie sa ia o decizie, ce credeți că face comitetul interministerial al Guvernului Bolojan? Mai amână un pic, să mai facă o ședință și poate încă una și încă una… Oare cine or fi stimabilii din acel prețios comitet? Nu de alta dar poate știm și noi, contribuabilii, cui să le mulțumim pentru închiderea combinatului de la Galați și pentru o gaură de 300 de milioane de euro la Eximbank.
Vă dați seama că banca de stat Eximbank, pe vremea când era sub papucul lui Marcel Boloș de la Oradea, a aruncat pe apa sâmbetei o sumă de 4 ori mai mare decât câștigă Bolojan prin creșterea normelor profesorilor?”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, potrivit unui comunicat de presă emis de AUR.
Criza combinatului Liberty Galați: pierderi uriașe și angajați în șomaj tehnic
Combinatul siderurgic Liberty Galați se află într-o criză financiară gravă, riscul de insolvență fiind tot mai ridicat, potrivit informațiilor publicate de mai multe surse media. Autoritățile au anunțat că societatea intenționează să apeleze la procedura de concordat preventiv pentru a-și proteja activitatea și locurile de muncă.
Până acum, angajații combinatului au intrat în a doua lună de șomaj tehnic, ceea ce a dus la proteste spontane, nemulțumirile vizând întârzierea salariilor și lipsa bonurilor de masă. Datoriile companiei se ridică la aproximativ un miliard de euro, iar creditorii includ ANAF, firme de servicii și instituții publice.
Guvernul a înființat un comitet interministerial pentru analizarea situației economice și juridice a combinatului, însă administratorul concordatar a criticat ritmul lent al deciziilor și a subliniat că este necesar un aport de aproximativ 200 de milioane de euro pentru redresarea companiei. Tribunalul Galați a suspendat executările silite pe patru luni pentru ca firma să poată elabora un plan de restructurare.
Autoritățile locale și parlamentarii au transmis un apel către Guvern, solicitând intervenție imediată, în timp ce negocieri sunt în curs între stat și investitori privați pentru preluarea combinatului, condiționată de cedarea unor creanțe importante.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





