Peste 9 milioane de aplicări la joburi în 2026, recordul ultimilor 10 ani. În ce domenii este cea mai mare concurență
SURSA FOTO: Dreamstime
Peste 9 milioane de aplicări la locuri de muncă au fost înregistrate pe eJobs.ro în perioada ianuarie-septembrie 2026, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Concurența a crescut puternic, iar în unele domenii sunt aproape 100 de candidați pentru fiecare poziție disponibilă.
Numărul aplicărilor a crescut cu 28% față de anul trecut
În primele nouă luni ale anului au fost înregistrate aproape 9,1 milioane de aplicări pentru cele 143.000 de locuri de muncă publicate pe platformă.
Creșterea vine atât din intensificarea căutărilor în rândul persoanelor deja active pe piața muncii, cât și din apariția unui număr mai mare de candidați noi.
Comparativ cu primele opt luni ale anului trecut, numărul aplicărilor a crescut cu 28%, în timp ce numărul candidaților noi a avansat cu 12%.
„Cu alte cuvinte, cei care erau deja activi în piață au aplicat mai mult, iar lor li s-au adăugat aplicanți noi, ceea ce a mărit simțitor rata medie de aplicări. Este o evoluție firească pentru acest context de piață, iar pentru candidați acest lucru s-a tradus direct într-o competiție mai mare pentru ocuparea pozițiilor disponibile”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
În medie, 63 de aplicări pentru fiecare loc de muncă
Raportarea celor aproape 9,1 milioane de aplicări la cele 143.000 de joburi publicate indică o medie de 63 de aplicări pentru fiecare poziție.
Diferențele dintre domenii sunt însă importante. Cea mai mare concurență se înregistrează în sectoarele care recrutează mulți candidați aflați la început de carieră și care oferă locuri de muncă la nivel național.
Retailul conduce clasamentul, cu o medie de 92,3 aplicări pentru fiecare job. Urmează IT și telecom, cu 89,1 aplicări, advertising, marketing și PR, cu 79,1 aplicări, și industria farmaceutică, unde media ajunge la 69,5.
„Dacă raportăm cele aproape 9,1 milioane de aplicări de anul acesta la cele 143.000 de joburi postate, avem o medie de 63 de aplicări pentru fiecare poziție din platformă, însă sunt și domenii cu o competiție acerbă, în care media depășește 90 de aplicări / job”, explică Roxana Drăghici.
Domeniile în care concurența este de aproape trei ori mai mică decât în retail
La polul opus se află sectoare în care numărul candidaților pentru fiecare poziție este considerabil mai redus.
În arte și entertainment sunt înregistrate, în medie, 31,4 aplicări pentru fiecare job, aproximativ o treime din nivelul întâlnit în retail. În asigurări media este de 34,8 aplicări, iar în producție ajunge la 42,3.
Industria alimentară înregistrează 49,3 aplicări pentru fiecare poziție, transportul și logistica 49,9, iar construcțiile au o medie de 50.
Potrivit eJobs, o parte dintre aceste domenii sunt și printre cele care apelează la recrutarea de personal din Asia din cauza dificultăților întâmpinate în găsirea unui număr suficient de candidați în România.
Compania consideră că aceste sectoare pot reprezenta astfel „zone verzi” pentru candidații români, atât pentru cei aflați la început de carieră, cât și pentru specialiști, datorită concurenței mai reduse.
Salarii medii nete de până la 6.300 de lei în domeniile cu mai puțini candidați
Una dintre explicațiile diferențelor dintre sectoare este legată de tipurile de competențe solicitate. Domeniile care atrag volume mari de candidați oferă locuri de muncă pentru un spectru mai larg de pregătire și experiență.
În schimb, sectoarele cu mai puține aplicări pot solicita competențe tehnice sau calificări specifice, inclusiv pentru unele poziții entry-level care nu necesită studii superioare.
Datele Salario, comparatorul salarial al eJobs, indică un salariu mediu net de 6.300 de lei în arte și entertainment. Media este de 6.000 de lei în construcții, 5.600 de lei în asigurări și 5.250 de lei în producție.
În transport și logistică salariul mediu net este de 5.000 de lei, iar în industria alimentară ajunge la 4.500 de lei.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.