Guvernul acordă ajutoare de urgență de peste 2,1 milioane de lei pentru 479 de familii și persoane singure

Guvernul acordă ajutoare de urgență de peste 2,1 milioane de lei pentru 479 de familii și persoane singure

SURSA FOTO: Dreamstime - lei, bani cash, numerar

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 3 septembrie 2026, 16:50

Guvernul vine în sprijinul a sute de români care trec prin situații dificile. Aproape 2,2 milioane de lei vor fi distribuiți către 479 de familii și persoane singure afectate de boli grave, incendii, accidente sau fenomene meteo extreme. Cele mai mari sume sunt destinate celor care nu își pot acoperi singuri cheltuielile.

Guvernul acordă ajutoare de urgență de peste 2,1 milioane de lei pentru 479 de familii și persoane singure

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane singure aflate în situații dificile. Sprijinul financiar este destinat celor afectați de incendii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, accidente, probleme grave de sănătate sau alte situații care pot conduce la apariția ori agravarea riscului de excluziune socială.

Banii vor fi acordați din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 1.379.600 de lei, va reveni unui număr de 353 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate sau de alte cauze.

Beneficiarii provin din mai multe județe ale țării, precum Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, precum și din municipiul București.

Printre situațiile pentru care este acordat sprijinul se numără cazurile unor persoane cu boli oncologice, afecțiuni cardiovasculare, degenerative, respiratorii și genetice, afecțiuni psihice, precum și cazuri de transplant de organe. Ajutoarele sunt destinate și persoanelor care suferă de boli severe ce necesită tratamente de lungă durată, intervenții chirurgicale sau servicii de recuperare medicală.

Alți 732.000 de lei vor fi acordați unui număr de 116 familii și persoane singure ale căror locuințe au fost afectate de incendii. Beneficiarii provin din județele Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Sprijinul este destinat celor care nu își pot repara sau reface locuințele din veniturile proprii.

Guvernul a aprobat, de asemenea, 56.000 de lei pentru opt familii și persoane singure din județele Olt și Vâlcea, ale căror locuințe au fost afectate de alunecări de teren.

Un ajutor de 7.000 de lei va fi acordat unei familii din județul Argeș, a cărei locuință a fost afectată de fenomene meteorologice periculoase, respectiv vijelii puternice.

Totodată, o familie din județul Suceava va primi 10.000 de lei, după ce unul dintre membrii săi a fost implicat într-un accident rutier grav.

Ajutoare de urgență pentru 353 de familii cu probleme grave de sănătate. Suma aprobată de Guvern

Cea mai numeroasă categorie de beneficiari este reprezentată de persoanele și familiile care se confruntă cu probleme grave de sănătate sau cu alte situații deosebite, care pot duce la apariția ori agravarea riscului de excluziune socială.

Pentru cele 353 de familii și persoane singure incluse în această categorie, Guvernul a aprobat ajutoare de urgență în valoare totală de 1.379.600 de lei.

Prin acordarea acestor ajutoare, autoritățile urmăresc să reducă impactul social și material al situațiilor dificile, să sprijine persoanele și familiile vulnerabile și să prevină agravarea riscului de excluziune socială, potrivit Guvernului.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.