Peste 17% dintre români folosesc zilnic produse cu tutun sau nicotină. Bulgaria are cea mai mare pondere din UE
SURSA FOTO: Dreamstime - Tutun, țigări, taxe
Mai mult de unul din șase locuitori ai Uniunii Europene cu vârsta de cel puțin 16 ani folosește zilnic produse din tutun sau produse asociate, precum țigările electronice și pliculețele cu nicotină. România se situează aproximativ la mijlocul clasamentului european, cu o pondere de 17,6%, în timp ce Bulgaria înregistrează cel mai ridicat nivel, potrivit datelor Eurostat pentru 2025.
Unul din șase europeni folosește zilnic produse cu tutun sau nicotină
În 2025, peste 16% dintre persoanele cu vârsta de cel puțin 16 ani din Uniunea Europeană consumau zilnic tutun sau produse asociate.
Diferențele dintre femei și bărbați rămân importante. Aproximativ 20,8% dintre bărbați utilizau zilnic asemenea produse, comparativ cu 12,6% dintre femei.
Ambele procente au scăzut însă ușor față de 2022. Atunci, ponderea era de 22,2% în cazul bărbaților și de 13,1% în cazul femeilor.
Consumul diferă și în funcție de vârstă. Cea mai ridicată pondere, de 21,3%, este înregistrată în grupa 35-49 de ani. Urmează persoanele între 25 și 34 de ani, cu 19,9%, și cele între 50 și 64 de ani, cu 19,8%, arată Euronews.
România, la 17,6%, Bulgaria conduce clasamentul european
Diferențele dintre statele membre sunt destul de mari. Bulgaria înregistrează cea mai mare pondere a persoanelor care folosesc zilnic tutun și produse asociate, respectiv 26,3%. Pe următoarele poziții se află Suedia, cu 23,9%, și Croația, cu 23,6%.
România se află aproximativ la mijlocul clasamentului, cu 17,6% din populația de cel puțin 16 ani care utilizează zilnic asemenea produse.
La polul opus se află Țările de Jos, unde procentul este de numai 9,9%. Urmează Irlanda, cu 11,7%, Belgia, cu 13,6%, și Luxemburg, cu 13,8%.
Între 2022 și 2025, ponderea consumatorilor zilnici a scăzut în 17 țări ale Uniunii Europene. Cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Spania și Luxemburg. Croația și Lituania au avut, în schimb, cele mai importante creșteri.
UE vrea să reducă ponderea consumatorilor sub 5% până în 2040
Scăderea consumului rămâne una dintre țintele politicilor europene de sănătate.
Prin Planul european de combatere a cancerului, Uniunea Europeană urmărește reducerea utilizării tutunului la mai puțin de 5% din populație până în 2040, în încercarea de a crea o „generație fără tutun”.
Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată însă amploarea problemei. Tutunul provoacă anual 1,1 milioane de decese în Europa, dintre care aproximativ 153.000 sunt asociate expunerii la fumatul pasiv.
În cazul deceselor provocate de cancerul pulmonar, 71% dintre cele înregistrate în rândul bărbaților și 46% dintre cele în rândul femeilor sunt atribuite consumului de tutun.
Românii sunt mai puțin conștienți de legătura dintre fumat și cancerul pulmonar
În ciuda avertismentelor de pe pachetele de țigări și a campaniilor desfășurate de-a lungul anilor, nivelul de informare privind toate efectele fumatului nu a crescut semnificativ în ultimele două decenii, potrivit unei cercetări publicate în revista medicală BMJ Open.
Peste 90% dintre persoanele chestionate știau că fumatul poate provoca un cancer pulmonar. În schimb, numai aproximativ 80% identificau bolile de inimă drept o posibilă consecință, iar nivelul de informare era și mai redus în privința riscului de accident vascular cerebral și a efectelor fumatului pasiv.
Cercetătorii au observat și diferențe între țări. Gradul de conștientizare a legăturii dintre fumat și cancerul pulmonar a crescut semnificativ în Țările de Jos, dar a scăzut în state precum Germania, Franța și România.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.