Percheziții la birourile Temu. Autoritatea de Concurență din Turcia ar fi ridicat laptopuri și computere, susține compania chineză

Percheziții la birourile Temu. Autoritatea de Concurență din Turcia ar fi ridicat laptopuri și computere, susține compania chineză

SURSĂ FOTO: Dreamstime - Temu

Publicat de Bogdan Ungureanu la 21 ianuarie 2026, 17:36

Birourile Temu din Turcia au fost percheziționate de Autoritatea turcă pentru Concurență, într-un context marcat de controale și presiuni tot mai mari asupra platformelor chineze de comerț online. Compania a confirmat inspecția și a anunțat că cooperează cu autoritățile, în timp ce oficialii turci susțin că nu este vorba despre o investigație formală.

Percheziții la birourile Temu din Turcia, pe fondul presiunilor tot mai mari asupra platformelor chineze de comerț online

Birourile din Turcia al retailerului online Temu au fost percheziționate miercuri, potrivit informațiilor transmise de Reuters, care citează Autoritatea pentru Concurență a țării.

Reprezentanții companiei chineze au confirmat că inspecția a avut loc, însă motivele exacte ale acțiunii nu au fost făcute publice.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Temu, compania cooperează pe deplin cu autoritățile turce. Acesta a arătat că verificările s-au desfășurat fără incidente majore, menționând totodată că, în cadrul percheziției, ar fi fost ridicate laptopuri și computere.

Declarația nu a oferit însă detalii suplimentare cu privire la scopul exact al inspecției.

Nu e vorba, cel puțin deocamdată, despre începerea unei investigații oficiale

Autoritatea pentru concurență din Turcia a precizat, la rândul său, că a fost vorba despre o inspecție de rutină la sediul Temu, subliniind că acest demers nu echivalează cu lansarea unei investigații oficiale.

Instituția a respins informațiile potrivit cărora ar fi fost confiscate dispozitive electronice, susținând că aceste afirmații nu corespund realității. Oficialii au adăugat că, pentru a se asigura buna desfășurare a verificărilor, nu pot oferi, în acest stadiu, informații suplimentare publicului.

Acțiunea din Turcia vine după ce, în decembrie, sediul european al Temu din Dublin a fost percheziționat în cadrul unei anchete privind posibile subvenții incorecte acordate de statul chinez.

Temu a anunțat anterior, printr-o postare pe LinkedIn, că și-a înregistrat o entitate locală în Turcia și a deschis un birou în Istanbul, ca parte a strategiei sale de extindere.

Turcia a decis să elimine pragul de 30 de euro scutit de taxe

Deținut de gigantul chinez PDD, Temu comercializează la nivel global o gamă largă de produse fabricate în China, de la îmbrăcăminte și accesorii până la smartphone-uri, la prețuri foarte reduse.

Similar rivalului Shein, platforma livrează produsele direct din China, profitând de scutirile vamale aplicate coletelor cu valoare mică în numeroase state.

Creșterea rapidă a acestor platforme a stârnit nemulțumirea retailerilor europeni, care acuză un avantaj competitiv incorect. În acest context, miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au convenit ca, din iulie 2026, să fie introduse taxe vamale de trei euro pentru coletele sub 150 de euro provenite din afara UE.

În paralel, Ankara a decis eliminarea pragului de 30 de euro scutit de taxe, măsură ce va intra în vigoare din februarie, pentru a proteja producția locală și concurența.

Analiștii avertizează că practicile neloiale, vânzarea de bunuri contrafăcute și impactul ecologic al numărului mare de livrări reprezintă riscuri majore pentru piața europeană și pentru consumatori.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.