Pentru cine lucra Ion Iliescu. Ceaușescu a răbufnit în 1989 când a aflat că i-a luat locul: Tu nu m-ai lăsat să-l termin!
SURSA FOTO: Facebook, Nicolae Ceaușescu - Elena Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu
Ziua de 24 decembrie 1989 a fost trăită diferit în România. În timp ce o parte a populației spera la primul Crăciun în libertate, Nicolae și Elena Ceaușescu își petreceau ultima zi completă de viață într-o unitate militară din Târgoviște, izolați și păziți strict.
Cum au fost ținuți soții Ceaușescu în unitatea militară din Târgoviște în Ajunul Crăciunului
Potrivit relatării jurnalistului Dan Andronic, soții Ceaușescu se aflau pe 24 decembrie 1989 într-un birou transformat în celulă improvizată, în cadrul UM 01417 din Târgoviște. Departe de reședințele oficiale și de protocolul cu care erau obișnuiți, aceștia se confruntau cu o realitate pe care refuzau să o accepte.
În noaptea precedentă, cei doi dormiseră într-un transportor blindat, flancat de alte vehicule similare, din teama unor posibile atacuri. Nicolae Ceaușescu era obosit și afectat de starea de sănătate, iar în cursul zilei a încercat să convingă un ofițer să organizeze deplasarea spre București, cu scopul de a ajunge la televiziune sau la platforma industrială 23 August, unde spera să discute cu muncitorii.
Atmosfera din unitatea militară era descrisă ca una tensionată, întreținută de zgomotele focurilor de armă din exterior. Nicolae Ceaușescu interpreta aceste rafale ca semne ale unor forțe loiale care ar fi venit să îl elibereze. Potrivit mărturiilor ofițerilor Ion Mareș și Andrei Kemenici, acesta oscila între apatie și reacții de orgoliu, adresându-le militarilor acuzații de trădare.
Elena Ceaușescu încerca să mențină o aparență de autoritate, asumând un rol protector și agresiv. Frica de otrăvire devenise dominantă, motiv pentru care cei doi refuzau aproape orice mâncare. Au acceptat doar cantități reduse de pâine, brânză și ceai, Elena fiind cea care gusta uneori prima din porții pentru a verifica siguranța alimentelor, transmite Dan Andronic, potrivit EVZ.

Momentul în care Nicolae Ceaușescu a aflat că Ion Iliescu preluarea puterii
Un moment important al zilei a fost cel în care Nicolae Ceaușescu a aflat că Ion Iliescu se află în fruntea noului organism de putere. Informația i-a fost transmisă de locotenent-majorul Iulian Stoica, care a relatat ulterior că reacția dictatorului a fost una de furie. Ceaușescu l-a catalogat pe Iliescu drept un spion străin și i-a reproșat Elenei că nu a permis eliminarea acestuia la momentul potrivit.
„Le-am povestit, la solicitare, soţilor Ceauşescu ce văzusem la televizor. (…) Când i-am spus despre Ion Iliescu, Nicolae Ceauşescu s-a înfuriat şi a spus: Cine mă!? Spionul ăla sovietic? uitându-se spre Elena Ceauşescu, repezindu-se spre ea, i-a spus: Tu nu m-ai lăsat să-l termin! Acum o să ne termine el pe noi.”
Această informație a marcat, potrivit relatărilor, un moment de conștientizare a faptului că nu era vorba doar despre o revoltă populară, ci despre o schimbare de regim realizată cu participarea unor foști membri ai aparatului de putere.
Deciziile luate la București privind soarta cuplului Ceaușescu
În paralel, la București, în sediul Ministerului Apărării Naționale, un grup format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu discuta soluția finală privind soții Ceaușescu. Potrivit relatării, nu a existat o dezbatere juridică propriu-zisă, ci o evaluare politică și militară a situației, mai scrie Dan Andronic.
Silviu Brucan ar fi susținut necesitatea unei soluții rapide, iar Ion Iliescu ar fi acceptat varianta unui proces scurt, fără a se opune. S-a stabilit ca generalul Victor Atanasie Stănculescu să se ocupe de organizarea logistică, inclusiv de transport și de completul de judecată.
Seara de 24 decembrie s-a încheiat cu deteriorarea stării de sănătate a soților Ceaușescu. A fost chemat un medic militar, care a constatat valori foarte ridicate ale tensiunii arteriale, însă cei doi au refuzat tratamentul propus, temându-se de o posibilă otrăvire.
Noaptea a fost petrecută sub supravegherea permanentă a maiorului Ion Mareș. În timp ce soții Ceaușescu încercau să se odihnească, la București erau deja pregătite elicopterele care urmau să transporte completul de judecată la Târgoviște, în dimineața zilei de 25 decembrie 1989.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





