Guvernul încearcă să salveze jalonul PNRR de 231 milioane de euro

Reforma pensiilor din sistemul judiciar a devenit din nou punctul central al disputelor dintre Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii și instituțiile europene. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, avertizează că România riscă să piardă 231 de milioane de euro dacă jalonul din PNRR privind pensiile magistraților nu este îndeplinit până la 28 noiembrie, termen care nu poate fi amânat.

Potrivit ministrului, proiectul inițial elaborat de Guvernul condus de Ilie Bolojan îndeplinea cerințele asumate în relația cu Comisia Europeană. Acesta a fost însă blocat în urma deciziei Curții Constituționale, care a invocat lipsa avizului CSM.

Dragoș Pîslaru spune că săptămâna viitoare va fi depus un nou proiect de lege, iar evoluția procesului depinde exclusiv de rapiditatea cu care Consiliul Superior al Magistraturii va emite avizul.

„Ce vă pot spune legat de Cererea de plată 3 este că inclusiv astăzi în Guvern am discutat de un posibil calendar şi acţiunile care ar trebui să fie urmărite pentru acest jalon legat de pensiile magistraţilor. Nu o să mai mă pronunţ şi eu pe acest subiect. Ştiţi cu siguranţă că totul va ţine de modul în care Consiliul Superior al Magistraturii va reacţiona după ce noi punem pe masă propunerea cât mai rapid săptămâna viitoare. CSM va putea alege să tergiverseze şi să folosească tot termenul de 30 de zile. Acela nu va fi neapărat un exerciţiu de bună credinţă, dar ăsta este termenul, sau va putea alege să susţină interesul României şi al tuturor românilor, şi anume să încercăm să recuperăm aceşti bani şi atunci avizul se poate da până la urmă şi în 24 de ore”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Dragoş Pîslaru.

Dragoș Pîslaru
SURSA FOTO: Facebook/Dragoș Pîslaru – Guvernul încearcă să salveze jalonul PNRR de 231 milioane de euro

Reforma este inevitabilă din cauza presiunii pe buget

Ministrul subliniază că, dincolo de cerințele din PNRR, presiunea pe bugetul de stat face reforma inevitabilă.

„Noi avem un deficit în creştere la sistemul de pensii care este cauzat de aceste pensii speciale care ca volum şi ca număr sunt în creştere, iar celălalt lucru pe care vi-l pot spune este că au apărut nenumărate informaţii în spaţiul public legat de raportul între pensie şi salariu în această categorie profesională, care ne pune într-o distanţă majoră faţă de oricare alt stat membru al Uniunii Europene. Deci nu discutăm numai de nivel absolut, ci de raportul între pensie şi ultimul salariu net pe care l-a primit un magistrat”, a mai afirmat ministrul.

Volumul pensiilor speciale din sistemul judiciar este în creștere, iar diferențele dintre pensiile magistraților și celelalte categorii profesionale sunt fără echivalent în UE.

„În forma pe care o propusese Guvernul Bolojan, bifam acest jalon. Fără această reformă…nu bifăm acest jalon. Nu se poate negocia termenul de 28 noiembrie. Pe partea de conţinut, n-ai ce să negociezi. Practic, trebuie să propui ceva Comisiei Europene care să îndeplinească cerinţele pe care le-ai asumat în reformă. Nu sunt nişte lucruri pe care să ni le fie impus cineva, sunt nişti lucruri care noi, România, le-am asumat ca partea unui exerciţiu legat de sustenabilitatea finanţelor publice şi echitatea sistemului de pensii”.

De asemenea, oficialul respinge afirmațiile unor reprezentanți ai magistraților potrivit cărora jalonul ar fi fost deja îndeplinit.

„Deci, ca să fie foarte clar, am auzit inclusiv propuneri în cursul zilei de ieri în care era ideea să facem un fel de acord că, de fapt, am îndeplinit acest jalon. Astea sunt nişte lucruri pe care eu nu le înţeleg. E în spaţiu public această idee, cum că jalonul ar fi fost îndeplinuit, că de fapt discuţia cu privire la PNRR este una inexistentă (…) Nu există o astfel de asumţie, ca să fiu foarte explicit, că jalonul este îndeplinit altfel decât printr-o reformă cum a propus Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan”.

Tensiuni între CSM și președintele Nicușor Dan

CSM a transmis că întâlnirea cu președintele Nicușor Dan nu a dus la un punct comun privind un nou proiect de lege, deși instituția susține că a avut o atitudine deschisă. În același timp, CSM respinge categoric ideea că ar fi solicitat pensii mai mari decât veniturile actuale.

Președintele afirmă că este dispus la dialog, dar atrage atenția că și magistrații ar trebui să manifeste moderație în declarațiile publice. Tot el reamintește că nivelul salariilor în sistemul judiciar este deja semnificativ mai ridicat decât în alte domenii.

Înalta Curte propune „un acord pentru Justiție și stabilitate”

În încercarea de a detensiona situația, reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție au propus un document prin care se dorește asumarea publică a faptului că jalonul ar fi fost deja atins, precum și stabilirea unui cadru comun pentru o reformă unitară. În același acord se solicită un plan realist pentru modificările legislative și o cotă compensatorie pentru magistrații care preiau sarcinile generate de posturile vacante.

Discuțiile politice continuă. Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, a declarat că una dintre variante ar fi stabilirea pensiilor magistraților la 70–75% din ultimul salariu, în timp ce unii reprezentanți ai magistraților solicită aproximativ 98%.

Deputatul susține că executivul ar trebui să ia în calcul inclusiv o eventuală asumare a răspunderii în Parlament. În ceea ce privește termenul-limită, acesta crede că ar exista posibilitatea unei renegocieri cu Comisia Europeană, deși ministrul Pîslaru afirmă contrariul.