Printre aceste măsuri se regăsesc dezvoltarea unei platforme digitale, prin care orice pacient își va putea face o programare. Mai este vizată și extinderea orarului de funcționare în ambulatoriul de specialitate din unitățile sanitare publice până la ora 20:00, precum și prelungirea perioadei de valabilitate a cardului de sănătate cu 10 ani.

Executivul a oferit detalii, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. Printr-o postare pe pagina de socializare, s-a transmis faptul că principalele măsuri din cadrul reformei în domeniul sanitar sunt gândite „în beneficiul pacientului”.

Noi măsuri luate de Guvern

Guvernul a menționat că va fi dezvoltată o platformă digitală. Iar prin intermediul acesteia, orice pacient va putea să realizeze o programare. Unitățile sanitare și clinicile care dispun de sisteme proprii de programare vor fi compatibile și conectate cu această platformă.

Pacientul, de asemenea, va primi informații, printr-un mesaj text, sms sau e-mail, despre serviciul medical de care a beneficiat. Se va acorda acest serviciu fie că este vorba de medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spital, dispozitiv medical sau farmacie, precum și despre suma decontată aferentă acelui serviciu.

Pe mai departe, programul de consultații din ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice va fi prelungit până la ora 20:00. Cu scopul de a permite pacienților să efectueze investigații precum EKG sau ecografie. O altă măsură face referire la faptul că un număr mai mare de pacienți vor fi tratați în unitatea medicală în care se prezintă, fără a mai fi transferați către alte instituții pentru continuarea tratamentului.

De asemenea, va crește numărul de intervenții, de investigații și de tratamente efectuate în regim ambulatoriu.

Program de mobilitate

În regiunile slab deservite din punct de vedere medical sau izolate, medicii specialiști din ambulatoriu vor putea deschide cabinete în regim de normă parțială, fiind implementat și un program de mobilitate, pentru ca aceștia să poată oferi servicii acolo unde există lipsă de personal.

Pacienții cu afecțiuni acute vor avea acces la analize de laborator și investigații paraclinice de tip imagistic. Aceste boli vor putea fi monitorizate anual. În cazul pacienților oncologici, investigațiile de tip monitor vor rămâne nelimitate, indiferent de bugetul destinat serviciilor paraclinice.

Accesul la rezultatele analizelor de laborator și al investigațiilor imagistice va deveni mai facil. Imaginile obținute în urma investigațiilor CT sau RMN vor trebui, în mod obligatoriu, să fie puse la dispoziția medicului care le-a recomandat și a pacientului. Furnizorii de servicii paraclinice vor fi obligați să ofere rezultatul în cel mult trei zile.

Mesaj pentru persoanele cu boli grave

Persoanele care suferă de boli grave vor beneficia de acces la cele mai recente terapii medicamentoase, capabile să trateze sau să stopeze progresia bolii. Se va ușura accesul acestor tratamente pe piața farmaceutică din România și includerea lor pe lista medicamentelor compensate și gratuite, în special în cazul celor generice, într-un interval de timp apropiat de media europeană.

Perioada de valabilitate a cardului de sănătate va fi extinsă cu încă 10 ani. De asemenea, va fi ajustată gradual, până la eliminare, contribuția personală (coplata) pentru serviciile medicale furnizate de spitalele private care au contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în cadrul programelor de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament pentru pacienții cu boli cronice sau afecțiuni grave, inclusiv oncologice, conform informațiilor transmise de Guvern pe pagina de Facebook.