Pacienții ar putea verifica infecțiile raportate înainte de internare. AUR cere un registru public pentru fiecare secție

Pacienții ar putea verifica infecțiile raportate înainte de internare. AUR cere un registru public pentru fiecare secție

SURSA FOTO: Dreamstime/Clinici smart, spitale smart

Publicat de Alexandra Iana la 1 octombrie 2026, 20:15

Pacienții ar putea afla, înainte de internare, ce infecții asociate actului medical au fost raportate în secția în care urmează să fie tratați. AUR propune introducerea unui registru public, actualizat lunar, iar senatorul Cristian Vântu solicită Ministerului Sănătății să analizeze măsura și să stabilească termene clare pentru punerea ei în aplicare.

Registru public pentru fiecare spital și fiecare secție

Propunerea presupune publicarea lunară a situației infecțiilor raportate, cu informații disponibile separat pentru fiecare spital și secție. În acest fel, pacienții ar putea consulta situația înainte de internare și ar putea afla ce riscuri au fost raportate în locul în care urmează să primească îngrijiri medicale.

Potrivit AUR, măsura face parte dintr-un pachet prezentat încă de anul trecut, după situația de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.

Cristian Vântu cere ca discuțiile privind prevenirea infecțiilor asociate actului medical să fie urmate de măsuri concrete și solicită stabilirea unor termene, a finanțării și a responsabilităților pentru aplicarea acestora.

„Am propus un registru public lunar al infecţiilor, pentru fiecare spital şi fiecare secţie. Pacientul trebuie să poată afla ce riscuri există înainte de internare. Am cerut un buton roşu pentru oprirea internărilor în secţiile în care siguranţa pacienţilor este compromisă şi înlocuirea dozatoarelor reîncărcabile de săpun şi dezinfectant cu sisteme sigilate”, transmite Cristian Vântu.

Internările ar putea fi oprite în anumite secții

O altă măsură propusă de senatorul AUR este introducerea unui așa-numit „buton roșu”. Acesta ar permite oprirea internărilor în secțiile în care siguranța pacienților este compromisă.

Pachetul include și înlocuirea dozatoarelor reîncărcabile de săpun și dezinfectant cu sisteme sigilate.

În ceea ce privește personalul medical, Cristian Vântu solicită stabilirea unui normativ minim pentru personalul specializat în prevenirea și controlul infecțiilor. Propunerea vizează atât epidemiologii, cât și asistenții pregătiți în acest domeniu.

Rețea pentru identificarea surselor infecțiilor

Printre măsurile prezentate se află și operaționalizarea rețelei naționale de secvențiere genetică. Aceasta ar urma să permită identificarea surselor infecțiilor și a eventualelor legături dintre cazuri.

Cristian Vântu propune, în același timp, acordarea unor bonusuri de finanțare spitalelor care respectă măsurile de igienă și prevenție.

Un alt punct privește raportarea cazurilor și responsabilitatea conducerilor unităților medicale. AUR solicită efectuarea de verificări și aplicarea de sancțiuni atunci când infecțiile sunt ascunse sau nu sunt respectate obligațiile privind prevenția.

„Insist asupra raportării corecte. Ascunderea cazurilor lasă pacienţii expuşi şi întârzie intervenţia. Cer responsabilităţi clare pentru manageri, verificări serioase şi sancţiuni pentru cei care ascund infecţiile sau încalcă obligaţiile de prevenţie”, afirmă Cristian Vântu.

Cristian Vântu cere un calendar de aplicare

Senatorul AUR solicită Ministerului Sănătății ca discuțiile referitoare la infecțiile nosocomiale să fie urmate de decizii concrete. Potrivit acestuia, propunerile au fost prezentate public de aproape un an, iar ministerul ar trebui să le analizeze și să precizeze care dintre ele vor fi aplicate și în ce termen.

„Cer Ministerului Sănătăţii să examineze propunerile pe care le-am prezentat anul trecut şi să stabilească un calendar de aplicare”, conchide Cristian Vântu.

Potrivit comunicatului AUR, măsurile urmăresc ca pacienții să poată verifica situația infecțiilor înainte de internare, să existe posibilitatea opririi internărilor atunci când siguranța într-o secție este compromisă, iar spitalele să dispună de personal specializat pentru controlul infecțiilor. De asemenea, formațiunea cere stabilirea răspunderii managerilor atunci când cazurile sunt ascunse sau obligațiile de prevenție nu sunt respectate.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.