Avertisment fără precedent pentru Rusia. Ce s-ar întâmpla dacă lovește o fabrică de arme din Europa. Articolul 5, în prim-plan

Avertisment fără precedent pentru Rusia. Ce s-ar întâmpla dacă lovește o fabrică de arme din Europa. Articolul 5, în prim-plan

SURSA FOTO: Dreamstime - Rusia

Publicat de Alexandra Iana la 1 octombrie 2026, 19:00

Un eventual atac aerian al Rusiei asupra unei fabrici de armament aflate pe teritoriul unui stat european membru NATO ar trebui tratat prin prisma Articolului 5 privind apărarea colectivă, consideră comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius. Declarația apare într-un context tensionat, în care mai multe state europene investighează incidente suspecte care au vizat industria de apărare.

Kubilius vorbește despre aplicarea Articolului 5

Andrius Kubilius a făcut declarația în marja unei reuniuni a Comisiei pentru apărare și securitate a Parlamentului European, potrivit POLITICO.

„Dacă Rusia va lovi fabricile noastre de pe teritoriile europene, atunci ar fi Articolul 5”, a declarat comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, pentru o televiziune poloneză, în marja unei reuniuni a Comisiei pentru apărare și securitate a Parlamentului European.

Un consilier al comisarului, citat sub protecția anonimatului, a precizat pentru POLITICO că afirmația se referă în mod concret la situația unui bombardament aerian sau a unui atac cu rachete asupra unei fabrici.

Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord stabilește principiul apărării colective: un atac armat asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor. NATO precizează însă că existența unui „atac armat” este evaluată de la caz la caz.

Rusia avertizează în privința fabricilor care produc arme pentru Ucraina

Poziția comisarului european vine după declarațiile făcute miercuri de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„fabricile de arme din țările europene care produc armament pentru Ucraina sunt potențiale ținte militare pentru Rusia”.

În aceeași săptămână, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a criticat Moscova după ce, potrivit POLITICO, Rusia a transmis Alianței o notă în care avertiza asupra unei posibile escaladări nucleare în legătură cu activitățile NATO din apropierea granițelor sale.

Incidente suspecte la companii din industria de apărare

Discuțiile au loc și pe fondul mai multor incidente investigate în state europene.

Estonia a anunțat că serviciile secrete ruse s-ar fi aflat în spatele unui atac incendiar produs luna trecută și care a vizat compania de armament Milrem Robotics, potrivit informațiilor citate de POLITICO.

Bulgaria, Polonia și Slovacia se numără, de asemenea, printre statele în care sunt investigate incidente suspecte similare.

Declarația comisarului european provoacă reacții

Afirmația lui Kubilius privind Articolul 5 a generat și o reacție din interiorul NATO, în condițiile în care stabilirea situațiilor care intră sub incidența apărării colective aparține Alianței și statelor membre.

„Când Kubilius va deveni secretar general al NATO, s-ar putea să poată spune ce declanșează sau nu Articolul 5”, a declarat un diplomat NATO.

Potrivit POLITICO, NATO nu a răspuns imediat solicitării de a comenta declarațiile comisarului european.

În explicațiile oficiale privind apărarea colectivă, NATO arată că Tratatul nu stabilește o procedură automată prin care orice incident declanșează Articolul 5. Aliații evaluează dacă a avut loc un atac armat, iar statul atacat trebuie să solicite sau să accepte acțiunea colectivă.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.