Este scandal total înte PSD și PNL. Social democrații au depus moțiune de cenzură și vor să dea Guvernul Orban jos după doar câteva luni. Ludovic Orban joacă tare și a trecut la amenințări.

Orban joacă tare!

PSD a anunțat că marți se va decide ziua în care se va vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului PNL, a doua din acest an. Orban contraatacă și spune că tot ceea ce i se reproșează în moțiune nu coincide cu realitatea. Liderul PNL se consideră cel mai comunicativ premier pe care România l-a avut în ultimele trei decenii.

”Să vedem ce moțiune de cenzură va fi. Am depus, la CCR, o sesizare prin care am invocat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament. Moțiunea nu poate fi depusă decât în sesiune normală, ordinară, nu în vacanța parlamentară.

Acceptăm, prin absurd, că se poate decide că se poate depune o moțiune în sesiune extraordinare, dar eu nu țin minte să se mai fi întâmplat așa. Eu nu țin minte ca în 30 de nai să se fi întâmplat ca să se depună moțiunea de cenzură în plină vară, în vacanța parlamentară.

Moţiunea să fie depusă într-o sesiune extraordinară, ea e citită în altă sesiune extraordinară şi apoi votată într-o alta sau într-o sesiune ordinară. Eu consider că niciun partid politic şi niciun lider politic nu îşi poate joc de această instituţie, transformând moţiunea de cenzură dintr-un instrument democratic, într-un mijloc de campanie electorală.

Eu consider că este neconstituțional, instituția moțiunii de cenzură este fundamentală, democratică, prinsă în Constituție. Eu consider că niciun partid politic nu poate să își bată joc de acest instrument și să îl transforme în mijloc de campanie electorală internă.

Nu există premier, în ultimii 30 de ani, care să fie mai deschis ca mine, nu numai cu jurnaliștii, ci și cu cetățenii. Răspund la telefon, dacă nu am informația, trimit la cine are informații. Avem ședință de guvern, comunicate pe site, conferințe de presă. Dacă sunt funcționari care nu își fac treaba, să mi se comunice și voi face în așa fel încât să își facă treaba.”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu există nicio şansă ca moţiunea de cenzură să nu fie votată până la data de 27 septembrie, zi în care au loc alegerile locale. Acesta adăugat că în Constituţie nu scrie că o moţiune de cenzură depusă în sesiune extraordinară nu poate fi votată şi în sesiunea parlamentară ordinară care începe după 1 septembrie.

PSD va decide marţi, într-un CEx, când va fi votată moţiunea de cenzură şi va merge mai departe cu procedura parlamentară, în ciuda sesizării depusă de Guvern la Curtea Constituţională.

„Deci actul împlinit rămâne aşa cum a fost el împlinit. Guvernul va fi demis (dacă moţiunea de cenzură va trece – n.r.). Orice demers de asemenea tip pentru viitor nu se va mai putea face pentru că este în conflict cu Constituţia. Dacă s-a făcut până la o decizie a Curţii, ea nu se poate schimba, deoarece Curtea decide pentru viitor”, a explicat Romaşcanu.

Curtea Constituţională a stabilit ca până la 1 septembrie părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv din cauza depunerii moţiunii de cenzură în vacanţa parlamentară, să trimită punctele de vedere. Termenul şedinţei în care vor fi susţinute opiniile la CCR va fi decis la o dată ulterioară, arată anunţul instituţiei.