Orașul din România care reduce impozitele: Nu este momentul acum să punem poveri suplimentare pe umerii familiilor
SURSA FOTO: Facebook, Sfântu Gheorghe - Sfântu Gheorghe
Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat reducerea mai multor impozite locale, după nemulțumirile cetățenilor privind costurile de trai. Primarul Antal Arpad a explicat că decizia a fost luată împreună cu deputatul Miklos Zoltan, pentru a proteja comunitatea.
Primăria Sfântu Gheorghe anunță reducerea impozitelor locale pentru persoane fizice și firme începând cu 2 februarie 2026
Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a anunțat că va schimba politica fiscală locală și va reduce mai multe impozite, după reacțiile primite de la cetățeni. Anunțul a fost făcut de primarul Antal Arpad pe pagina sa de Facebook.
Primarul a explicat că decizia a fost luată după discuțiile din ultimele zile cu locuitorii orașului, care s-au plâns de creșterea costurilor de trai. El a spus că un lider responsabil trebuie să asculte oamenii și să își adapteze deciziile la situația reală. Din acest motiv, împreună cu deputatul Miklos Zoltan, președintele UDMR Sfântu Gheorghe, a decis să regândească și să revizuiască politica fiscală locală.
Antal Arpad a mai arătat că, deși existau planuri mari pentru anul 2026 și se dorea o dezvoltare accelerată a orașului, discuțiile cu cetățenii l-au făcut să înțeleagă că mulți oameni sunt preocupați mai ales de cum să își acopere cheltuielile lunare. El a considerat că nu este momentul să fie puse poveri suplimentare pe umerii familiilor și a subliniat că, deși este o persoană hotărâtă, își schimbă deciziile atunci când realitatea o cere, protejarea comunității fiind prioritară.
Potrivit noilor măsuri, impozitele pentru locuințe și terenuri deținute de persoane fizice vor fi stabilite la nivelul minim permis de lege. Impozitul auto va rămâne la nivelul de anul trecut, iar impozitul pentru mașinile hibride va fi redus la minimul legal. În cazul firmelor, impozitul pe terenuri va fi redus la minimul legal, impozitul pentru autovehicule va rămâne la nivelul de anul trecut, cel pentru vehicule hibride va fi redus la minim, iar impozitele pe clădiri nu se vor modifica.
Primarul a precizat că noile reguli vor intra în vigoare din 2 februarie, după ce Consiliul Local va aproba modificările. Cetățenii care nu au plătit încă impozitele sunt rugați să nu facă plăți în luna ianuarie, iar cei care au plătit deja vor primi înapoi diferența de bani.
Administrația locală a decis ca impozitele pentru anul 2027 să fie stabilite încă din luna aprilie a acestui an, pentru ca oamenii și firmele să își poată planifica din timp bugetele. În aceste condiții, primarul a spus că referendumul privind impozitele, programat inițial pentru 1 martie, nu mai este necesar.
„Pentru anul 2026 am avut planuri mari. Am crezut că acesta ar putea fi anul cu cea mai mare dezvoltare din toate timpurile. În ultimele zile, însă, am discutat cu mulţi oameni, le-am ascultat plângerile, temerile şi i-am înţeles. După acestea, mi-a devenit clar că pe mulţi nu îi preocupă acum încotro se dezvoltă oraşul peste cinci sau zece ani, ci cum pot să trăiască de la o lună la alta.
Consider că nu este un lider bun cel care îşi menţine opinia în orice circumstanţe, ci cel care aude vocea şi plângerile oamenilor şi este capabil să facă schimbări în interesul oamenilor şi al comunităţii. Am înţeles că trăim vremuri grele, că nu este momentul acum să punem poveri suplimentare pe umerii familiilor (…)
Sunt un om hotărât, dar îmi adaptez întotdeauna deciziile la realitate. Acum, protejarea comunităţii a fost prioritară, motiv pentru care am decis, împreună cu Miklos Zoltan, preşedintele Organizaţiei UDMR Sfântu Gheorghe, să regândim şi să revizuim politica fiscală”, a declarat edilul.
Alianța Maghiară din Transilvania a strâns semnături pentru reducerea taxelor locale considerate prea mari
Alianța Maghiară din Transilvania a început recent o campanie de strângere de semnături în municipiul Sfântu Gheorghe pentru a cere schimbarea taxelor și impozitelor locale, aplicate de la 1 ianuarie 2026, pe care le consideră prea mari. Președintele organizației județene, Kolcza Istvan, a explicat că actuala politică fiscală pune o presiune prea mare atât pe cetățeni, cât și pe firme. Din acest motiv, alianța cere revizuirea deciziei Consiliului Local și reducerea taxelor și impozitelor la nivelul minim permis de lege.
Tot luni, peste 100 de persoane au protestat în fața Primăriei Sfântu Gheorghe împotriva majorării taxelor și impozitelor locale. Protestatarii au spus că noile taxe vor pune o povară suplimentară pe populație și vor afecta serios nivelul de trai.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





