Ora de vară 2021. Se schimbă ora în acest weekend! Românii trebuie să-şi pregătească ceasurile

Se schimbă iarăşi ora în România! În acest weekend, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se trece la ora de vară.

Cum se modifică ora în ultimul weekend din martie?

După modificarea din această noapte, diferenţa dintre ora oficială a României şi timpul meridian GMT va fi de 3 ore, faţă de 2 ore cât a fost până acum.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se vor da înainte, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Dormim mai puţin sau dormim mai mult?

Vestea proastă: dormim mai puţin în această noapte, iar ziua de duminică, 28 martie, va fi cea mai scurtă zi a anului, cu doar 23 de ore.

Ora de vară a fost introdusă pentru a creşte numărul orelor în care oamenii îşi pot desfăşura activităţile beneficiind de lumina naturală a Soarelui, fiind o măsură foarte utilă pentru persoanele care lucrau pe vremuri în agricultură.

Scurt istoric al acestei măsuri

Ţările europene au adoptat acest sistem, cu trecerea la ora de iarnă şi la cea de vară, în secolul trecut. S-a dorit să se economisească energie, în special în perioada războiului sau a crizelor de pe piaţa petrolului din anii ’70.

Ora de vară 2021. Se schimbă ora în acest weekend! Românii trebuie să-şi pregătească ceasurile

George Vernon Hudson, un entomolog din Noua Zeelandă, a propus pentru prima oară adoptarea unei ore de vară în anul 1895. În prezent, 110 ţări folosesc acest mecanism.

La nivel european, Islanda este singurul stat care nu a adoptat acest sistem. Ora de vară a fost întrodusă pentru prima oară în România în 1932, suspendată apoi în 1943 şi reintrodusă în 1979. Rusia a adoptat programul cu ora de vară în anul 1981, însă 20 de ani mai târziu l-a abandonat, motivând că nu doreşte să-şi mai streseze cetăţenii.

Se renunţă la ora de vară?

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Planul era ca, din 2021, să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în UE. Pandemia a dat însă toate planurile peste cap.

În România, a fost elaborată o propunere legislativă pentru a se renunța la ora de vară și a se păstra numai ora de iarnă. Iniţiativa a fost respinsă în Senat, pe 29 mai 2018, iar Guvernul şi-a exprimat atunci poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

În prezent, iniţiativa legislativă se află la comisii în Camera Deputaţilor, unde s-a cerut elaborarea unui alt raport, în așteptarea unei decizii la nivel european.

Sursă foto: Pixabay

Ora de vară 2021. Se schimbă ora în acest weekend! Românii trebuie să-şi pregătească ceasurile