Obligație legală pentru șoferi. Amendă de până la 4.050 de lei pentru lipsa lanțurilor antiderapante. Cine trebuie să le monteze
Anvelope de iarnă. SURSA FOTO: Dreamstime
Vremea s-a răcit brusc, iar în unele zone montane a și nins. Chiar dacă suntem abia la începutul toamnei, pregătirea mașinii pentru sezonul rece devine esențială. Nu este doar o chestiune de confort, ci și de siguranță și conformare la lege. Drumurile acoperite cu zăpadă sau polei îi pot costa scump pe șoferii care nu respectă regulile.
Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe carosabil acoperit de zăpadă sau gheață
Codul rutier nu stabilește o dată exactă pentru montarea cauciucurilor de iarnă, dar prevede sancțiuni dure pentru cei care circulă fără ele în condiții de iarnă. Șoferii care sunt prinși cu anvelope de vară pe drumuri acoperite de zăpadă, polei sau gheață pot primi amenzi care depășesc 4.000 de lei, potrivit ProMotor.
În plus, polițiștii pot reține certificatul de înmatriculare al vehiculului până când acesta este echipat corespunzător. Astfel, schimbarea cauciucurilor la timp devine o prioritate, nu doar o recomandare.
Kitul de siguranță, obligatoriu indiferent de anotimp
Legea impune ca orice autoturism care circulă pe drumurile publice să fie dotat cu o trusă medicală, un stingător de incendiu și două triunghiuri reflectorizante. Toate aceste elemente trebuie să fie omologate și în termenul de valabilitate. În general, valabilitatea variază între 3 și 5 ani, iar data expirării este înscrisă pe etichetă.
Șoferii care nu au aceste echipamente riscă sancțiuni între 4 și 5 puncte de amendă. Aceeași regulă se aplică și vehiculelor de peste 3,5 tone, care trebuie să aibă și vestă reflectorizantă. Poliția poate verifica aceste dotări în cadrul oricărui control rutier.
Lanțurile antiderapante sunt obligatorii pentru vehiculele grele
Pentru șoferii de autovehicule de peste 3,5 tone, lanțurile antiderapante sunt obligatorii atunci când drumurile sunt acoperite de zăpadă sau gheață. În lipsa acestora, se aplică sancțiuni contravenționale între 9 și 20 de puncte de amendă, adică între 1.822 și 4.050 de lei.
Conducătorii auto trebuie să monteze lanțurile pe roțile de tracțiune atunci când condițiile meteo o impun. Ignorarea acestei obligații nu doar că atrage amenzi, dar poate provoca accidente grave, mai ales în zonele montane.

Accesorii utile care pot face diferența în situații de urgență
Pe lângă dotările obligatorii, este recomandat ca șoferii să aibă și alte obiecte care pot fi extrem de utile în caz de urgență. Un redresor portabil sau un set de cabluri de pornire pot salva situația dacă bateria se descarcă din cauza frigului. De asemenea, o lopată mică, un săculeț cu nisip și un bidon cu antigel pot fi de ajutor în caz de viscol sau drumuri blocate.
Un litru de ulei de motor, un compresor de anvelope și un kit pentru înlocuirea roții în caz de pană sunt alte accesorii care ar trebui să se regăsească în portbagajul oricărui șofer responsabil. Aceste măsuri simple pot preveni blocarea în zone izolate și pot asigura o deplasare sigură în sezonul rece.
Punctul de amendă este de 202,5 lei, iar lipsa echipamentelor obligatorii sau a lanțurilor antiderapante poate fi sancționată cu până la 20 de puncte de amendă. În traducere, asta înseamnă între 1.800 și 4.000 de lei, în funcție de abatere.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





