Oana Țoiu și ambasadorul SUA au condus reuniunea Comisiei Fulbright: Investim în mințile strălucite ale tinerilor noștri
SURSA FOTO: Facebook - Oana Țoiu
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, și ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, au participat la o reuniune importantă a Comisiei Fulbright. Discuțiile au vizat dezvoltarea programelor educaționale și consolidarea relației dintre cele două țări.
Oana Țoiu și ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg, au co-prezidat reuniunea Comisiei Fulbright
Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, și Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite la București, au co-prezidat reuniunea extraordinară a Consiliului Director al Comisiei Fulbright Româno-Americane.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, întâlnirea marchează o nouă etapă în relația bilaterală, în care accentul este pus pe investiția în educație și în dezvoltarea profesională a studenților, cercetătorilor și specialiștilor.
Programul Fulbright, care are o tradiție de peste 60 de ani în România și peste 3.800 de alumni, va pune accent în perioada următoare pe domenii precum securitatea cibernetică, politicile publice bazate pe date și inovația tehnologică.
Oana Țoiu a transmis că parteneriatul cu Statele Unite devine mai puternic prin investiția în tineri și că programele de schimb reprezintă nu doar oportunități academice, ci și o infrastructură importantă pentru dezvoltarea democrației și pentru relația dintre cele două state. Ea a arătat că fiecare bursă are un impact în societate, iar participanții la programe aduc înapoi nu doar cunoștințe, ci și o nouă perspectivă care poate influența comunitățile din care provin.
„Parteneriatul nostru cu Statele Unite este mai puternic atunci când investim în mințile strălucite ale tinerilor noștri, iar programele de schimb nu sunt doar oportunități academice și o infrastructură critică a democrației noastre și o investiție în viitorul relației dintre cele două țări. Fiecare bursă are un efect de multiplicare în societățile noastre. Când un licean FLEX sau un cercetător Fulbright se întorc acasă, ei nu aduc doar cunoștințe, ci o nouă mentalitate care transformă comunități întregi. De asemenea, este esențial ca bursierii noștri să cunoască diversitatea și diferențele regionale din SUA, la fel cum partenerii americani sunt încurajați să exploreze potențialul inovator din toate regiunile României, pentru a înțelege complexitatea reală a țărilor dincolo de capitale”, a declarat ministrul Oana Țoiu.

Ministrul de Externe vorbește despre extinderea programelor de schimb și colaborarea educațională
Oana Țoiu a subliniat și necesitatea de a crea legături între diferitele programe de schimb dintre România și Statele Unite, pentru a asigura un parcurs continuu de formare, de la elevi până la cercetători cu experiență.
În cadrul discuțiilor, ministrul a menționat că există deja rezultate concrete în urma întâlnirilor bilaterale recente, inclusiv după dialogul cu Marco Rubio, secretar de stat al SUA. Colaborarea în domeniul educației și cercetării s-a concretizat prin aprobarea Programului de schimburi România – SUA în cadrul MECEA, care va permite, începând din această toamnă, vizite ale oficialilor din Congresul SUA pentru consolidarea dialogului direct.
Totodată, a fost anunțată relansarea programului FLEX, destinat elevilor de liceu, care oferă oportunități de studiu și schimb de experiență în Statele Unite.
Ambasadorul SUA subliniază rolul programului Fulbright în relația bilaterală
Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite la București, a evidențiat importanța programului Fulbright pentru relația dintre cele două țări. El a arătat că investiția în educație și în oameni contribuie la consolidarea legăturilor dintre studenți, cercetători și profesori din România și SUA.
La reuniune au participat și reprezentanți ai părții române, printre care Clara-Alexandra Volintiru, secretar de stat, Ligia Deca, președintele Consiliului Director, Alina Bârgăoanu, decan la SNSPA, Madlen Șerban, profesor asociat la Universitatea din București, și Mircea Dumitru, director executiv al Comisiei Fulbright.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării educaționale și extinderea programelor care sprijină schimburile academice și profesionale între România și Statele Unite.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





